Pe piaţa spot preţul aurului înregistra la ora 11:22 GMT o creştere de 0,1%, până la 1.252,35 dolari uncia, scrie Agerpres.
"Există foarte multe incertitudini cu privire la politicile preşedintelui Trump destinate relansării schimburilor comerciale, iar în Europa incertitudinea este generată de alegerile din Franţa şi debutul oficial al negocierilor pentru Brexit", a declarat Carsten Fritsch, analist la Commerzbank.
Şefa Executivului britanic, Theresa May, a confirmat miercuri în Parlamentul de la Londra că Marea Britanie a invocat articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, care dă startul negocierilor pentru ieşirea ţării din Uniunea Europeană.
Lira s-a apreciat față de euro după activarea Brexit-ului
Lira sterlină s-a apreciat miercuri semnificativ în raport cu moneda europeană, după ce guvernul Marii Britanii a activat articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, ceea ce a dat startul negocierilor cu Bruxelles-ul pentru ieşirea ţării din Uniunea Europeană, relatează agenţia EFE.
În aşteptarea aflării priorităţilor negocierii, lira s-a menţinut puternică în raport cu euro şi a crescut cu 0,67%, la 1,159 euro, şi a rămas relativ stabilă faţă de dolarul american, cu o uşoară scădere, de 0,07%, până la 1,244 dolari, scrie Agerpres.
Bursa de la Londra, în schimb, înregistra o scădere de 0,37 %, la 12:25 GMT (15:25 ora României), respectiv cu 27,19 puncte, până la 7.316,23 puncte.
Lira sterlină s-a depreciat miercuri dimineața
Lira sterlină s-a depreciat miercuri în cursul tranzacţiilor derulate pe pieţele asiatice, pe măsură ce investitorii se pregătesc pentru doi ani de negocieri la finalul cărora Marea Britanie va ieşi din Uniunea Europeană, informează Bloomberg.
Moneda britanică s-a depreciat cu 0,6% până la 1,2377 dolari pentru o liră şi a fost cel mai slab performer din rândul monedelor din G10. În cursul zilei de miercuri, ambasadorul britanic pe lângă UE, Tim Barrow, va înmâna personal preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, scrisoarea prin care Executivul de la Londra notifică activarea articolului 50 din Tratatul de la Lisabona.
'Cel mai probabil, cei care au vândut sunt investitorii îngrijoraţi de procesul de ieşire', a declarat Mansoor Mohi-uddin, analist la NatWest Markets, o divizie a grupului bancar Royal Bank of Scotland Group Plc. Potrivit lui Mansoor nu există alte ştiri care să alimenteze vânzările, altele decât informaţia că premierul Theresa May a semnat scrisoarea care declanşeaza Brexitul.
Ambasadorul Marii Britanii la Uniunea Europeană, Tim Barrow, i-a înmânat personal, miercuri după-amiază, preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, scrisoarea de notificare privind declanşarea Brexit-ului, relatează agenţiile internaţionale de presă.
Scrisoarea a fost înmânată la sediul Consiliului European din Bruxelles, la ora locală 13:30 (11:30 GMT). Conţinutul scrisorii va fi prezentat de Donald Tusk într-o conferinţă de presă prevăzută pentru ora locală 13:45 (11:45 GMT), potrivit informaţiilor postate pe site-ul Consiliului.