Marți, Bitcoin și-a demonstrat din nou fragilitatea. După ce a atins un nivel de 72.000 de dolari joia trecută, prețul a scăzut la sub 63.000 de dolari.
Bitcoin a fost în declin marţi, pentru scurt timp
Marţi, Bitcoin şi-a continuat declinul. Criptomoneda a înregistrat o scădere de peste 10.000 de dolari la un moment dat, comparativ cu cel mai înalt nivel atins săptămâna anterioară. Bitcoin a scăzut ulterior cu 3%, stabilindu-se la 65.209,00 dolari pe unitate, conform datelor Coin Metrics.
În timpul sesiunilor de tranzacţionare, preţul Bitcoin-ului a coborât până la 62.320,30 dolari pe unitate, după ce în săptămâna anterioară atinsese un maxim istoric de 73.679 dolari pe unitate.
”Pe măsură ce ETF-urile cumpără oferta disponibilă de bitcoini de pe piaţa liberă şi continuă să reducă lichiditatea, aceste evenimente ar putea deveni mai frecvente şi ar putea determina oamenii să-şi piardă încrederea în integritatea preţurilor bitcoin şi să înceapă să privească mai departe”, la alte active cripto, a declarat Bartosz Lipiński, CEO al Cube.Exchange.
Scăderea preţului Bitcoin a avut un impact asupra căderii și altor criptomonede. Ether a înregistrat o scădere de peste 4% şi s-a tranzacţionat recent la 3.304,61 dolari pe unitate. Asta, după ce săptămâna trecută a depăşit pragul de 4.000 de dolari pentru prima dată din decembrie 2021. A fost o scădere anticipată de unii analişti în urma upgrade-ului reţelei Ethereum la Dencun.
Moneda asociată cu Solana a înregistrat o scădere de 7%, dogecoin a pierdut 5%, iar XRP a coborât cu 2%.
Acţiunile legate de criptomonede şi-au redus pierderile anterioare. Ele au rămas, însă, sub presiune. Acţiunile proxy Bitcoin MicroStrategy au scăzut cu 6,5%. Asta, în timp ce platforma de tranzacţionare cripto Coinbase a coborât cu 3%.
Acţiunile companiilor din domeniul mineritului cripto au înregistrat în general scăderi, cu cele mai mari pierderi pentru Riot Platforms şi Marathon Digital. Acestea au pierdut 1%, respectiv 2%.
Criptomoneda a fost volatilă de-a lungul timpului
Fluctuațiile rapide și schimbările bruște au fost o constantă în istoria Bitcoin. Într-o piață bullish anterioară, prețul Bitcoin a înregistrat un maxim de peste 68.000 de dolari în noiembrie 2021. Aproximativ un an mai târziu, se tranzacționa sub pragul de 20.000 de dolari.
Cei care sunt optimiști în privința criptomonedelor afirmă că volatilitatea acestui tip de activ ar trebui să scadă pe măsură ce Bitcoinul devine mai matur.
Lansarea ETF-urilor Bitcoin, care permite o gamă mai largă de investitori să obțină expunere la criptomonede, ar putea teoretic contribui la reducerea volatilității acestora.
Câți bani au făcut românii din cripto
Potrivit unei analize realizate de Chainalysis, România se află printre țările cu cele mai mici venituri anul trecut din criptomonede.
Investitorii români au câștigat 170 de milioane de dolari din criptomonede, ceea ce plasează țara noastră la un nivel similar cu țări precum Kazakhstan, Malaezia, Belgia și Suedia.
Cu mult în față, investitorii americani au obținut cei mai mulți bani, câștigând 9,36 miliarde de dolari, urmați de cei britanici, vietnamezi și chinezi.
În total, investitorii din întreaga lume au obținut câștiguri de 37,6 miliarde de dolari în anul precedent, reprezentând un progres semnificativ față de anul 2022, când pierderile s-au ridicat la 127,7 miliarde de dolari.
Punctul culminant a fost atins în 2021, când câștigurile din criptomonede au totalizat 159,7 miliarde de dolari.