Șoferii au blocat pompele de la benzinării. Revolta e maximă din cauza prețului carburanților. Se întâmplă la Târgu Jiu, unde mai mulți posesori de mașini auto s-au mobilizat într-un protest fără precedent. Poliția a intervenit de urgență.
Este tensiune maximă în România, după ce prețurile la carburanți au explodat. Dacă în urmă cu o zi s-a anunțat pe Facebook că va avea loc un protest de amploare al șoferilorluna aceasta, acum mai mulți conducători auto s-au mobilizat deja la Târgu Jiu.
Ei s-au decis să protesteze, în această după-amiază, într-o benzinărie din Târgu Jiu. Oamenii au blocat pompele, nemulțumiți de prețul ridicat al carburanților.
Poliția și agenții de pază au intervenit pentru a stopa protestul pașnic al șoferilor. Conducătorii auto au imobilizat autoturismele în dreptul pompelor și spală parbrizele sau alte elemente ale mașinii.
Îndemn la protest transmis tuturor șoferilor
Reacția lor vine după ce ieri, printr-un anunț postat pe Facebook, șoferii din România au fost îndemnați să participe la un amplu protest în benzinării față de scumpirea carburanților. Evenimentul intitulat „Proteste in toată țara contra prețului carburantului!” a fost distribuit pe rețelele de socializare.
Până acum aproape 200.000 de persoane și-au anunțat participarea la protest. Evenimentul ar urma să aibă loc joi, 30 iunie 2022, începând cu ora 12:00.
„E timpul să facem ceva, ieșiți în stradă, blocați pompele! Este imposibil și inadmisibil că într-o țară ca România prețul carburantului să depășească 9 lei/litru. Share masiv ca să vadă țoață lumea și să stabilim ce și când vom face. La 121$ pe baril este imposibil că prețul să depășească 9lei/litri ( unde jumătate din acești bani merg către stat) Noi facem ceva !”, este mesajul transmis de organizatori.
Care este prețul la benzină și motorină în România?
Trebuie spus că prețul benzinei și al motorinei în România, astăzi, 13 iunie 2022 se situa între 8.52 lei/l și 9.26 lei/l. Prețurile practicate de stațiile de carburanți din București și din țară, astăzi, 13 iunie, pot fi verificate online de șoferi pe Monitorul Preţurilor.
La benzinăriile MOL: benzină standard – 8.68-8.71lei/l, benzină premium – 9.32-9.35 lei/l, motorină standard – 9.13-9.18 lei/l, motorină premium – 9.63-9.66 lei/l
La LUKOIL: benzină standard – 8.52-8.56 lei/l, benzină premium – 9.23-9.26 lei/l, motorină standard – 9.02-9.05 lei/l, motorină premium – 9.38-9.41 lei/l
La SOCAR: benzină standard – 8.64 lei/l, motorină standard – 9.19 lei/l, motorină premium – 9.72-9.74 lei/l
Prețurile carburanților în Cluj-Napoca, 13 iunie 2022
MOL: benzină standard – 8.67 lei/l, benzină premium – 9.32 lei/l, motorină standard – 9.24 lei/l, motorină premium – 9.73 lei/l
LUKOIL: benzină standard – 8.54 lei/l, benzină premium – 8.69-9.24 lei/l, motorină standard – 9.12 lei/l, motorină premium – 9.48 lei/l
SOCAR: benzină standard – 8.64 lei/l, benzină premium – 9.24 lei/l, motorină standard – 9.19 lei/l, motorină premium – 9.59 lei/l
Prețurile carburanților în Timișoara, 13 iunie 2022
MOL: benzină standard – 8.65-8.67 lei/l, benzină premium – 9.30-9.32 lei/l, motorină standard – 9.24-9.26 lei/l, motorină premium – 9.73-9.75 lei/l
LUKOIL: benzină standard – 8.56 lei/l, benzină premium – 9.26 lei/l, motorină standard – 9.12 lei/l, motorină premium – 9.48 lei/l
SOCAR: benzină standard – 8.56-8.64 lei/l, benzină premium – 9.16-9.24 lei/l, motorină standard – 9.16-9.24 lei/l, motorină premium – 9.56-9.64 lei/l.
Până la ora publicării acestui articol, PETROM şi OMV nu au actualizat preţurile la carburanţi.