Guvernul României a luat recent decizia de a păstra compensarea cu 50 de bani a prețurilor la pompă până la finalul anului. Cu toate acestea, prețurile la motorină și benzină au început să crească din nou. Astfel, motorina a trecut iar pragul de 8 lei pe litru, iar benzina este aproape de 7 lei pe liru.
Prețul carburanților joi, 13 octombrie
Potrivit datelor transmise de Peco-online.ro, principalele 5 mari lanțuri de benzinării, Petrom, Lukoil, OMV, MOL, Rompetrol aveau joi, 13 octombrie 2022, următoarele prețuri:
Benzina standard:
Petrom: între 6,68 lei și 6,75 lei
Lukoil: între 6,66 lei și 6,71 lei
Mol: între 6,77 lei și 6,81 lei
OMV: între 6,80 lei și 6,83 lei
Rompetrol: între 6,77 lei și 6,81 lei
Motorina standard:
Petrom: între 8,11 lei și 8,14 lei
Lukoil: între 8,11 lei și 8,14 lei
Mol: între 8,16 lei și 8,20 lei
OMV: între 8,19 lei și 8,22 lei
Rompetrol: între 8,16 lei și 8,20 lei
Ce spune un expert un energie despre creșterea prețurilor?
Expertul în energie, Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, susține că principala cauză este decizia luată recent de OPEC de a reduce producția de țiței.
„Timp de circa 2 luni am asistat la o stabilizare a prețului petrolului la 450 de lei pe baril și această liniște pe piața țițeiului a determinat o scădere a prețurilor, atât la benzină, cât și la motorină. În ultima săptpmână însă, prețul barilului de petrol a crescut cu 12% și acest fapt s-a văzut imediat în prețul benzinei, în condițiile în care benzina este făcută din țiței.
Crescând prețul materiei de bază a crescut și prețul benzinei. Mă aștept ca această tendință de creștere să se mențină în perioada următoare. De ce a crescut prețul barilului de petrol? Principala cauză este decizia OPEC de a limita oferta prin reducerea producției de țiței.
Prețul țițeiului a scăzut la început de august cu circa 14% la 450 de lei pe baril, fapt ce a determinat o scădere și la motorină, dar nu atât de mare ca la benzină. Creșterea prețului la motorină este cauzată de cererea mare de motorină în special în Ucraina, unde nu mai este acum nicio capacitate de producție.
În plus, România este tributară unor importuri importante de motorină și intră în competiție cu cererea din celelalte țări din regiune – Ucraina, Bulgarie etc.
Măsura Guvernului de a compensa cu 50 de bani prețul carburanților a fost benefică și a contribuit la scăderea prețurilor, fapt care s-a văzut într-o scădere bruscă la începutul lunii iulie, când a intrat în vigoare ordonanța de urgență. Ulterior evoluțiile de preț s-au datorat pe de o parte evoluției prețului petrolului și apoi evoluției prețului motorinei tranzacționate în Europa de Est”, a declarat Dumitru Chisăliță miercuri, 12 octombrie, pentru HotNews.ro