Indonezia apare în statisticile globale privind producţia agricolă între primele 10 ţări. Acest lucru se datorează însă valorilor mari ale producţiei de orez (al treilea producător mondial), ulei de palmier (primul producător mondial) şi cauciuc natural (al doilea producător mondial).
În privinţa producţiei de carne, principala sursă de proteine, lucrurile nu stau la fel de bine, Indonezia depinzând de importuri pentru a-şi acoperi nevoile interne de consum.
Deşi cantitativ nu este cea mai consumată – carnea de pasăre este cel mai consumat fel de carne, într-o ţară în care prescripţiile religiei musulmane interzic includerea în dietă a cărnii de porc – carnea de vită apare în foarte multe dintre felurile tradiţionale ale bucătăriei indoneziene.
Cultural chiar carnea de vită este un indicator al poziţiei şi a reuşitei sociale a individului. Acest lucru face ca pentru indonezieni accesibilitatea cărnii de vită să fie un lucru extrem de important, evoluţia preţurilor acesteia pe piaţă, determinând efecte în lanţ, resimţite inclusiv la nivelul evoluţiei puterii de cumpărare.
Creşterea veniturilor, realizată în ultimul deceniu de reluare a creşterii economice, după criza de la mijlocul anilor 1990, a condus pe acest fond cultural la creşterea consumului de carne de vită – la 11 kg/persoană/an – totuşi mult sub media globală de 43 kg/persoană/an (2010) – urmată atât de creşterea producţiei interne cât şi a importurilor.
