Conform analizei, luna octombrie aduce noi creșteri ale prețurilor de închiriere pentru apartamente, cu avans lunar de până la 14%, înregistrat în Constanța la locuințele de 2 camere. Totodată, observăm că în Oradea, ecartul dintre prețurile chiriilor din octombrie și celor din septembrie a crescut în cazul garsonierelor (-11% MoM) și apartamentelor de 3 camere (-6% MoM), se arată într-un comunicat de presă remis de Storia.ro.
Brașov
La Brașov, chiriile apartamentelor cu 2 camere au înregistrat un avans de 5% în octombrie față de septembrie, în timp ce chiriile la apartamentele cu 1 și 3 camere au stagnat. Raportat la luna octombrie a anului trecut, prețul chiriilor a crescut în medie cu 16%, cea mai mare creștere având-o apartamentele de 3 camere (+22%). În prezent, brașovenii plătesc în medie cu 100 de euro mai mult pentru închirierea unui apartament de 3 camere comparativ cu aceeași lună a anului trecut.
București
În București, ecartul dintre prețurile medii de închiriere din luna octombrie 2021 și cele din luna octombrie 2022 a crescut până la 13%, iar cel mai mare avans a fost înregistrat în categoria apartamentelor cu 2 camere (+15% YoY). În octombrie 2022, prețul mediu de închiriere în București variază de la 300 EUR/lună pentru garsoniere, 450 EUR/lună pentru apartamentele de 2 camere și 550 EUR/lună pentru cele de 3 camere.
Cluj
În Cluj-Napoca prețurile medii la închiriere au crescut față de luna septembrie cu 8 procente la apartamentele de 3 camere și cu 7 procente la garsoniere. Comparativ cu luna octombrie a anului trecut, avansul mediu al prețurilor chiriilor e de 19%, cel mai mare fiind la apartamente de 3 camere – aici, chiria medie e cu 130 de euro mai mare în octombrie 2022 față de octombrie 2021.
Constanța
La Constanța, apartamentele cu 2 camere au un cost de închiriere cu 14% mai mare în octombrie față de septembrie, în timp ce chiriile la apartamentele cu 3 camere stagnează, iar cele la garsoniere cresc cu 1%. Raportat la anul trecut, prețul chiriilor a crescut în medie cu 28%.
Iași
Prețul de închiriere continuă să crească ușor în luna octombrie la apartamentele din Iași, unde remarcăm un avans mediu de 3%. Cele mai mari creșteri sunt înregistrate la garsoniere și apartamentele de 3 camere, unde chiria e cu 4% mai mare în octombrie față de luna septembrie, ajungând la o medie de 400 EUR/lună în cazul apartamentelor cu 2 camere și 260 EUR/lună în cazul garsonierelor. În ultimul an, cea mai mare creștere a fost înregistrată la apartamentele de 3 camere, care se închiriază la un preț cu 25% mai mare (400 EUR în Oct ’21 vs 500 EUR în Oct ’22).
Sibiu
Remarcăm creșteri mai temperate ale chiriilor în Sibiu, respectiv +2% în octombrie față de luna septembrie. Garsonierele au ajuns la 230 EUR/lună (+15% față de anul trecut în octombrie), apartamentele de 2 camere la 320 EUR/lună (+14% YoY), iar apartamentele de 3 camere se închiriază în medie cu 450 EUR/lună (+22% YoY).
Timișoara
La Timișoara, chiriile la garsoniere și la apartamentele de 2 si 3 camere stagnează în luna octombrie 2022. Raportat la anul trecut, prețul chiriilor a înregistrat un avans mediu de 13%, cea mai mare creștere având-o garsonierele (+15%).
Oradea
La Oradea remarcăm o scădere a chiriilor la garsoniere (-11% MoM și -6% YoY), în timp ce apartamentele cu 3 camere sunt mai ieftine cu 6% în luna octombrie față de luna septembrie, revenind la valoarea înregistrată în octombrie 2021. În ultimele 4 luni, chiriile apartamentelor de 2 camere au înregistrat o stagnare, rămânând la prețul de 300 EUR/lună. Totodată, prețul mediu pentru chiriile apartamentelor cu 2 camere a crescut de la 260 EUR în octombrie 2021 la 300 EUR în octombrie 2022 (+15%).
Craiova
Remarcăm creșteri temperate ale chiriilor în Craiova, respectiv de 2% în octombrie față de luna septembrie. Garsonierele au ajuns la 230 EUR/lună (+15% față de anul trecut în octombrie), apartamentele de 2 camere s-au stabilizat în jurul sumei lunare de 305 EUR (+9% YoY), iar apartamentele de 3 camere se închiriază în medie cu 400 EUR/lună (+14% YoY), se arată în comunicatul emis de Storia.