Organizaţia Internaţională a Cafelei (OIC) consideră că este posibilă o recuperare a preţului cafelei în următoarele două luni, dar fiind deficitul de aprovizionare de pe piaţă şi perspectiva ca acesta să se prelungească încă doi ani, potrivit agenţiei EFE.
Într-o conferinţă de presă organizată la finalul Consiliului semestrial al organizaţiei, directorul de operaţiuni, Mauricio Galindo, a estimat că în curând 'se vor corecta' disparităţile existente între piaţa futures, unde materia primă este cotată în prezent la un nivel redus, şi piaţa propriu-zisă, unde se înregistrează un deficit de ofertă. Preţul cafelei a atins nivelul minim anul acesta, în februarie, pe piaţa futures, unde cotaţia a fost de 128,75 dolari/livra – în pofida previziunilor privind un deficit de aprovizionare în acest an – din cauza percepţiei investitorilor că îmbunătăţirea climei în Brazilia va avea drept rezultat recolte mai bune, potrivit aceleiași surse, citată de Agerpres. Acest nivel minim este departe de cel de 185,09 dolari atins în octombrie, când investitorii erau preocupaţi de penuria pe care ar fi putut-o provoca seceta în ţara latinoamericană, principalul exportator din lume.
Deşi efectele secetei încep să se facă simţite acum pe piaţă, ca urmare a unei scăderi semnificative a producţiei braziliene, investitorii încă nu ţin cont de ele la negocierea contractelor futures pentru cafea. Galindo a semnalat că investitorii se ghidează după referinţe precum 'condiţiile climatice din Brazilia sau cotaţia valutară', deşi piaţa 'fizică' indică deja această lipsă de materie primă, care, pe termen mediu, ar trebui să se traducă printr-o 'creştere a preţului cafelei'. OIC a confirmat că se aşteaptă ca producţia mondială în anul de recoltă 2014 – 2015 (din octombrie în octombrie) să fie de 142 de milioane de saci, cu 3,2% mai mică faţă de cea din perioada precedentă şi cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani.
Se estimează o scădere de 2,8% a producţiei de cafea arabică şi de 3,7% a celei robusta, cele mai consumate în ţările emergente, unde este populară cafeaua solubilă. Acest deficit, provocat în mare măsură de scăderea producţiei în Brazilia, 'ar putea persista, în mai mică măsură, încă doi ani', potrivit lui Galindo.
Producţia braziliană a scăzut în 2014 cu 7,8%, până la 45,3 milioane saci, în timp ce în Indonezia aceasta s-a redus cu 23%, până la nouă milioane saci, iar în Peru cu 21,6%. De asemenea, producţia de cafea estimată de Brazilia pentru următorul an de recoltă 2015 – 2016 este de 44 – 46 milioane saci, aproape similară celei din acest an, dar cu mult sub cantitatea de 50,8 milioane de saci exportată în 2012 – 2013.