Deși efectul de bază a început să se estompeze începând cu iunie 2016, inflația continuă să rămână în teritoriu negativ, situație care ar mai putea să dureze. Care să fie explicația? Importăm deflație din Uniunea Europeană, de la principalii noștri parteneri comerciali?
Părerea mea este că o problemă mai mare decât deflația europeană e marketingul românesc. La noi nu prea există supraofertă de mărfuri, suntem dependenți de importuri. Și desigur că în această perioadă mărfurile pot să intre la prețuri mici, însă marketingul are grijă să se vândă mai mereu la prețuri în creștere. Da, numai că prețurile mari duc consumul în sfera neînregistrată, ceea ce face ca în economia la vedere să aibă loc o micșorare a vânzărilor superioară efectului de scumpire, ceea ce duce inflația în zona negativă. Iar în acestă situație e musai să se schimbe paradigma, de la a vinde puțin şi scump, la a comercializa volume mari de bunuri, la prețuri rezonabile.
De fapt, ideea este de a găsi prețul corect, cel la care pot fi vândute produsele fără să se mărească economia subterană. Asta cu precizarea că acest context inflaționist/deflaționist mai e influențat și de condițiile fiscale sau de supraîndatorare. Dar apropo de schimbarea paradigmei, oare cât de greu e să faci o reţea de distribuţie cum au marii retailerii, ce aduc marfă din import, pentru a permite integrarea unor producători mici, ce-şi vând acum roşiile în faţa porţii?
Ceea ce au făcut hipermarketuri poate oricine. Piaţa Obor din Capitală continuă să fie mai ieftină decât orice hipermaket. Aici nu se practică taxă de raft şi nu sunt nici preţuri prohibitive, ca la magazinele de sibieni. Iată un exemplu care arată că banii investitorilor, care ar putea face un lanţ de distribuţie, n-au de ce să meargă către produse din import, dacă mărfurile româneşti sunt calitativ mai bune şi mai ieftine. În fine, au fost câteva pieţe în Bucureşti, unde, în loc să fie identificat un nucleu de producători ce oferă produse bune, în cantitate mare, şi să apară un lanţ de distribuţie de mărfuri autohtone, pe locul lor au apărut supermarketuri, ce vând importuri.
Însă, bineînțeles, aici o vină importantă o are marketingul. Mereu trebuie să ne luăm după câte cineva şi să “francizăm” ceea ce a făcut acela, iar oamenii de marketing se ocupă să “exploateze” taxa de raft când ar putea să eficientizeze vânzările. Nu-şi dau seama că aşa se vinde puţin şi scump, iar noi avem nevoie să comercializăm mult şi ieftin. Şi tot succesul hipermarketurilor se bazează pe faptul că au eliminat buticarii. Apropo de supraofertă, ea există pe piaţa vinurilor, de pildă, dar, fiindcă lipseşte reţeaua de distribuţie, se vând în locul vinurilor românești, cele franţuzeşti. Cu mențiunea – reiterez – că în loc să se organizeze producţia şi munca, se dă problema pe mâna marketingului şi managementului, ce se concentrează pe deschiderea unor magazine mici, unde se vinde puţin şi scump. Unei populaţii supraîndatorate îi e greu să-i întreţii consumul la preţuri în creştere. De aceea e nevoie de un altfel de marketing, care să stimuleze volume mari de vânzări, la preţuri mici.
Ca şi concluzie, ceea ce se opune scăderii TVA de până acum şi reducerii pe mai departe este marketingul, care prin hotărârile proaste luate influențează deciziile de politică monetară.
Mai multe articole scrise de Ionuţ Bălan puteţi citi pe pe bloguluibalan.ro