Joi, în prima zi de reluare a tranzacţiilor după pauza de Crăciun, cotaţia cuprului la London Metal Exchange a crescut cu 1,2%, până la 7.210 dolari pe tonă. Este a noua zi consecutivă de majorare a cotaţiei la cupru, cea mai lungă perioadă de creştere fără întrerupere înregistrată după 2004, în condiţiile în care, în acest an, cuprul s-a apreciat cu 30% şi a devenit cel mai bun performer în rândul metalelor cotate la LME.
Recentul avans al preţului la cupru vine după apariţia unor informaţii potrivit cărora autorităţile chineze au ordonat companiei Jiangxi Copper Co., cel mai mare producător de cupru din China, să oprească producţia timp de cel puţin o săptămână pentru a putea fi efectuate noi măsurători asupra nivelului local de poluare a aerului.
La începutul acestei luni, şi rivalul Tongling Nonferrous Metals Group a fost nevoit să oprească producţia din aceleaşi motive.
"Acţiunile din sectorului cuprului sunt în creştere, pe măsură ce investitorii sunt optimişti cu privire la preţul cuprului, pe fondul îmbunătăţirii perspectivelor privind cererea în SUA şi Europa. Reducerile de producţie sunt temporare. Oprirea producţiei timp de o săptămână nu va fi o problemă majoră pentru Jiangxi Copper. În plus, topitoriile îşi pot ajuta producţia prin devansarea lucrărilor anuale de mentenanţă", a declarat Yang Kunhe, analist la Pacific Securities Ltd, citează Agerpres.
Pe ansamblul anului 2017, aprecierea cuprului a fost susţinută de întreruperile de aprovizionare apărute într-un moment în care perspectivele privind consumul mondial s-au îmbunătăţit, iar investitorii şi companiile miniere analizează noi posibili utilizatori, precum vehiculele electrice. Cel mai mare producător mondial de cupru, grupul Codelco din Chile, estimează că preţul tonei de cupru ar putea testa pragul de 10.000 de dolari.