Ba chiar, nu a crescut deloc, punctual existând şi tranzacţii la preţuri mai mici decât înainte, ceea ce confirmă că aducerea pe bursă a cantităţi din ce în ce mai mari de gaze va duce chiar la o scădere a preţului, din pricina concurenţei, scăderile putând fi chiar majore, dacă statul ar renunţa la suprataxarea veniturilor producătorilor din activitatea de liberalizare, aşa cum ar fi normal şi legal.
Dacă până în martie, limita de jos a preţului de tranzacţie pentru gazele naturale era de 72 de lei/MWh, în aprilie chiar s-a coborât sub acest nivel. Deci, în niciun caz, preţuri de achiziţie de 90 -100 de lei/MWh, adică aliniere la importurile din Rusia, cum anunţau furnizorii. Că s-ar putea chiar să existe ieftiniri la achiziţia gazelor, spunea, în martie, preşedintele ANRE Niculae Havrileţ. “Cred că odată ce se vor aduce pe burse cantităţi cât mai mari de gaze, preţurile vor scădea. Nu văd motivul pentur care gazele româneşti ar trebui să se scumpească la nivelul celor ruseşti, din moment ce 90% din cantităţile de pe piaţă sunt produse local”, arăta Havrileţ. Ceea ce, după cum arată situaţia tranzacţiilor de pe Bursa Română de Mărfuri, s-a şi adeverit.
Spre exemplificare, prezentăm câteva dintre cele mai mari tranzacţii din aprilie, apoi vom face şi comparaţia cu cele din martie. Precizăm că portalul BRM nu oferă şi numele căştigătorilor de licitaţii, ci doar preţul adjudecării şi ofertanţii.
Astfel, în 4 aprilie, Romgaz a scos la vânzare 900.000 de MWh, cu livrare 10 aprilie – 1 iulie, la un preţ iniţial de 76 de lei. Au existat două oferte de răspuns, dintre care cea mai bună a fost de 71,5 lei/MWh, acceptată de Romgaz.
Încă o licitaţie, din 10 aprilie, de această dată a Romgaz, a pus pe piaţă 1,2 milioane de MWh, la un preţ iniţial de 78 de lei/MWh. Şase cumpărători au răspuns, cel mai bun preţ fiind 71,2 lei, acceptat de Romgaz.
Tot în 11 aprilie, Petrom scoate la vânzare 500.000 de MWh, la un preţ iniţial de 75 de lei MWh. A fost “bătaie” pe acest pachet, nouă firme introducând oferte de răspuns, cea mai bună fiind de 71,4 lei, acceptată de Petrom.
Toate celelalte licitaţii majore din aprilie, de pe BRM, care s-au finalizat cu semnarea unui contract, au avut acelaşi rezultat: preţul de achiziţie a oscilat între 71 şi 72 de lei, cu mai multe tranzacţii înspre 71 de lei.
Dacă în aprilie, aproape toate tranzacţiile s-au făcut la preţuri de sub 72 de lei, în martie, înainte de liberalizarea pieţei, tranzacţiile(puţine) s-au făcut, în general, la peste 72 de lei. Spre exemplu, Romgaz, în 3 martie, a vândut gaze la 72 de lei. În 24 martie, Petrom a vândut gaze cu 71,5 lei. În rest, mare parte a licitaţiilor nu s-au finalizat cu un contract, pentru că discrepanţa dintre ce oferea producătorul cu ce era dispus să ofere cumpărătorul era prea mare. Cumva, liberalizarea pieţei de la 1 aprilie a adus aproape pretenţiile celor două părţi, în ceea ce priveşte vânzarea gazelor destinate consumului casnic, fiind mult mai multe tranzacţii reuşite, ba mai mult, chiar s-a conturat un preţ de piaţă în jurul a 71,3 – 71,4 lei /MWh. Acesta este puţin mai mic decât în lunile anterioare, când referinţa era 72 de lei/MWh, sau mai mult.
Liberalizare, dar statul fixează un prag artificial de preţ
Deci, preţurile de pe piaţa locală nu s-au aliniat celor de import(88 – 90 de lei/MWh), rămânând la acelaşi nivel ca în perioada anterioară, ba chiar puţin mai mici. În aceste condiţii, putem să tragem concluzia că declaraţiile alarmiste ale marilor furnizori împotriva liberalizării au fost făcute doar pentru a-şi păstra ei privilegiile, adică o bază stabilă de clienţi.
Nivelul de 72 de lei/MWh, la care s-a stabilizat piaţa, nu a fost şi nu este unul întâmplător. În 2015, guvernul Ponta a instituit o suprataxă pe veniturile suplimentare ale producătorilor obţinute în cadrul procesului de liberalizare a pieţei de gaze, nivelul de referinţă fiind 72 de lei/MWh. Statul a impus practic un preţ al pieţei de 72 de lei/MWh. Acest prag artificial ar fi trebuit, legal, să dispară de la 1 aprilie, când piaţa de achiziţie este liberă, însă Guvernul Grindeanu a păstrat suprataxa care aduce anual 800 de milioane de lei la buget. Practic, acum, este aproape imposibil ca preţul de piaţă să scadă sub acest nivel, pentru că producătorii plătesc suprataxa la un preţ de vânzare al gazului de 72 de lei/MWh, indiferent cu cât vând ei în realitate. Iar preţul chiar ar fi avut motive să scadă, pentru că din ce în ce mai multe firme mari intră în lupta pentru consumatorii casnici(Enel, CEZ – n.r.), nu se mai importă, fiind cald, gaze din Rusia, mai scumpe, iar petrolul, de care este legat preţul gazului se ieftineşte. Şi în piaţa de energie pentru casnici, 80% liberalizată, preţurile au scăzut constant în ultimii ani, pentru că piaţa de energie, în ansamblul ei, a scăzut ca nivel al preţului. O concurenţă mare în domeniu aproape întotdeauna aduce ieftiniri.
De la 1 aprilie, furnizorii de gaze pentru consumatorii casnici nu mai achiziţionează, prin lege, marfa la 60 de lei/MWh, ci la preţ de piaţă, fiecare de unde îi este mai convenabil. Având în vedere că, de la 60 la 71 de lei înseamnă o creştere de circa 18%, iar marfa gaz contează în proporţie de 50% în preţul final, impactul în facturile populaţiei ar fi trebuit să fie de circa 9% La sfârşitul lunii martie însă, ANRE a ajustat tarifele reglementate ale distribuitorilor(care contează aproape 30% în preţul final), astfel încât impactul a fost limitat, pe medie, la 2,3% pe preţ final. Autoritatea încă are atribuţii pe stabilirea preţului final la populaţie, până în 2021, chiar dacă nu mai poate controla preţul de achiziţie. O dată pe an, furnizorii îşi vor prezenta la ANRE costurile cu achiziţia gazelor, urmând ca, funcţie dacă le consideră întemeiate sau nu, Autoritatea să decidă ajustarea corespunzătoare a preţului final al gazelor pentru casnici.
90% din piaţa din România a consumatorilor casnici, circa 3 milioane de gospodării, este împărţită între funrizorii ENGIE şi E.ON. Producătorii de gaze sunt doi, Petrom şi Romgaz.
