Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat luni, la Alba Iulia, că s-au realizat mai multe simulări pentru perioada de după 1 aprilie 2025. Atunci, schema actuală de compensare și plafonare a prețului energiei electrice va expira.
Printre scenariile luate în calcul se numără aplicarea unor măsuri specifice în funcție de nivelul socio-economic al gospodăriilor.
Ministrul Energiei a făcut simulări
Sebastian Burduja a explicat că, în prezent, românii care plătesc sub plafonul stabilit au facturi mai mici decât limitele impus. Pentru consumatorii care au facturi de aproximativ 0,68 lei pe kWh și un consum sub 100 kWh pe lună, vor fi identificate măsuri precise. Acesta vor veni în sprijinul persoanelor vulnerabile care au nevoie de ajutor.
„Noi acum pregătim perioada de după 1 aprilie. Ce înseamnă asta? Noi am făcut nişte simulări. Pentru românii care plătesc astăzi 1,3 lei (pe kWh – n.r.), de fapt, plătesc sub plafon, aţi văzut că furnizorii s-au dus mai jos, sub aceste plafoane, cel mai probabil facturile vor fi mai mici. Pentru românii care plătesc acest 0,68 lei, deci au un consum sub 100 de kWh pe lună, vom găsi măsuri ţintite pentru cei care sunt vulnerabili, cei care au într-adevăr nevoie de sprijin”, a declarat, într-o conferinţă de presă, ministrul Energiei, întrebat dacă există o strategie pentru după 1 aprilie 2025, când se va liberaliza piaţa de energie.
Sebastian Burduja a dat exemplul unui apartament din Primăverii
Sebastian Burduja a ilustrat situația cu exemplul unui apartament din cartierul Primăverii din București. Acesta beneficiază de aceeași subvenție ca un apartament dintr-o comună din Alba. În acest caz, o familie cu trei copii economisește curent pentru a rămâne sub pragul de 100 kWh.
Ministrul a subliniat că această uniformitate nu este corectă. El este de părere că măsurile de sprijin ar trebui să fie adaptate în funcție de nivelul socio-economic al fiecărei gospodării. Acest lucru se petrece în toate statele din Uniunea Europeană.
Nu se preconizează majorări ale facturilor la energie pentru iarnă
Sebastian Burduja a adăugat că, asemenea situației actuale, unde românii plătesc un preț maxim reglementat pentru energia electrică în funcție de consum (0,68, 1 leu, sau 1,3 lei), iarna aceasta va fi aplicată aceeași reglementare. Astfel, facturile nu vor fi mai mari decât cele din anul precedent.
„De prin iunie s-a simţit o ieftinire la gaz, cam de 20%, iar la energie electrică, pentru cei care au avut un consum de peste 300 de kWh, deci cei care consumă un pic mai mult, de asemenea cam 10-15% s-au ieftinit facturile”, a susţinut Sebastian Burduja.