Preţul final al apei pentru irigaţii ar putea fi redus în acest an cu 25-30% faţă de valoarea anului trecut, după ce Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) va achiziţiona energie electrică direct de la producători, a declarat pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
'ANIF a devenit furnizor de energie, poate să funcţioneze pe piaţa liberă de energie şi vom cumpăra acum o cantitate foarte mare de energie astfel încât să putem să reducem preţul. Specialiştii ne-au spus că preţul final ar putea fi redus cu 25-30% din valoarea anului trecut în urma acestei măsuri. Cred că suntem pregătiţi şi cu această măsură, dar şi cu o eventuală umplere a canalelor de irigaţii în lunile mai sau iunie, să combatem o eventuală secetă', a spus Constantin.
Acesta a precizat că zona de irigaţii este un obiectiv continuu al Ministerului Agriculturii iar din acest motiv fondurile alocate sectorului pe viitorul PNDR s-au triplat până la 370 de milioane de euro.
'În 2012 şi în 2013 am crescut foarte mult nivelul de sprijin din fondurile europene pentru organizaţiile de utilizatori de apă, de la 60 de milioane de euro la 111 milioane de euro. Ei primesc un milion de euro sută la sută nerambursabili pentru staţiile de punere sub presiune sau de pompare pe care le au în proprietate. Am alocat în viitorul PNDR şi am discutat deja cu Federaţia Organizaţiilor Utilizatorilor de Apă şi sunt pregătiţi să acceseze cele 370 de milioane de euro pe care le punem la dispoziţie în continuare. Practic, dacă reuşim să atragem toate aceste fonduri, toate organizaţiile de udători au la dispoziţie fonduri europene pentru modernizarea infrastructurii secundare şi cred că reuşim în doi ani de zile să terminam să modernizăm infrastructura. Asta înseamnă toate motoarele înlocuite, toate pompele înlocuite şi costuri mai mici pentru consumul de energie. În egală măsură gândim un sistem de parteneriat public-privat pentru infrastructura principală, dacă reuşim să îl implementăm pe amenajări de irigaţii cred că vom avea succes şi vom reduce încă o dată costurile pe care le plătesc fermierii', a adăugat şeful MADR.
La finele lunii noiembrie, în cadrul Forumului Economic China-Europa Centrală şi de Est, organizat la Bucureşti, Daniel Botănoiu, secretar de stat din Ministerul Agriculturii, a afirmat că România are nevoie de investiţii de un miliard de euro pentru amenajarea şi îmbunătăţirea infrastructurii principale pentru irigaţii şi de 2,4 miliarde de euro pentru construirea Canalului Siret – Bărăgan şi aducerea apei către ferme.
'Numai pentru amenajarea şi îmbunătăţirea infrastructurii principale pentru irigaţii avem nevoie de investiţii de un miliard de euro, iar pentru construirea Canalului Siret – Bărăgan şi pentru aducerea apei către ferme şi plante avem nevoie de investiţii suplimentare de 2,4 miliarde de euro. Sistemul de îmbunătăţiri funciare din România are nevoie de investiţii, însă oferă şi numeroase oportunităţi', a precizat Botănoiu, în faţa reprezentanţilor chinezi, care şi-au arătat interesul de a investi în acest domeniu.
Acesta a subliniat că, în acest sector, intenţiile Ministerului Agriculturii şi ale Guvernului sunt de a avea captări suplimentare de apă.
În 2013 exista o suprafaţă amenajată pentru irigaţii de trei milioane de hectare, din care viabilă economic era doar o suprafaţă de 1,5 milioane hectare şi o suprafaţă profesională de numai 800.000 de hectare. Anul trecut, s-au încheiat contracte de irigat pe o suprafaţă de 400.000 de hectare, din care 336.000 de hectare au fost realizate cu organizaţiile utilizatorilor de apă pentru irigaţii.
SURSA: Agerpres