Contractele futures au scăzut cu până la 9,9% miercuri, pe măsură ce o flotilă de vase încărcate cu GNL din SUA s-a îndreptat spre Europa. Mai multe livrări vin după ce prețurile record de la începutul acestei luni au forțat fabricile să oprească sau să încetinească producția, reducând astfel cererea în momentul în care continentul se confruntă cu temperaturi nesperat de calde, transmite Bloomberg.

Efectele livrărilor de GNL ar putea fi de scurtă durată

Prețurile gazelor naturale europene au crescut cu peste 400% în acest an, Rusia limitând fluxurile suplimentare într-un moment în care cererea era pe revenire. Deși prețurile au scăzut în ultima săptămână, acestea sunt încă de peste cinci ori mai mari decât media ultimilor cinci ani. Efectul livrărilor de GNL se poate dovedi, de asemenea, de scurtă durată, în contextul tensiunilor geopolitice și presiunii Rusiei pentru a obține aprobarea controversatei conducte Nord Stream 2 către Germania.

„Problema gazelor din Europa s-ar putea să nu dispară anul viitor”, a declarat Andrew Hill, șeful departamentului de analiză al gazelor europene de la BloombergNEF, într-un raport de miercuri. „Problemele geopolitice și acrimonia cu Rusia, în special în jurul conductei Nord Stream 2, vor crește probabilitatea ca Rusia să limiteze fluxurile către Europa în prima jumătate a anului și, potențial, mult mai mult timp.”

Prețul gazului a urcat săptămâna trecută la niveluri record de peste 180 de euro pe megawatt-oră, în urma unei scăderi puternice a livrărilor din partea Rusiei.

Nici piețele de energie electrică nu stau bine

Piețele de energie electrică au urmat o tendință similară, tradderii pregătindu-se pentru aprovizionarea redusă la începutul lunii ianuarie, când aproximativ 30% din reactoarele nucleare din Franța vor fi deconectate.

Prețurile ridicate la energie au forțat deja Aluminium Dunkerque Industries France, cea mai mare topitorie de metal din Europa, să reducă producția. Nyrstar din grupul Trafigura a anunțat că va întrerupe producția de zinc în Franța la începutul lunii ianuarie, iar producătorul român de îngrășăminte Azomureș a oprit temporar activitatea.

Rusia menține un control strâns asupra livrărilor de gaze din regiune, în timp ce depozitele europene sunt încă cu aproximativ 23% sub media pe cinci ani pentru această perioadă a anului.

Gazprom nu a rezervat pentru joi niciun spațiu de gazoduct pentru a trimite gaze naturale prin legătura Yamal-Europa din Polonia către stația Mallnow din Germania, potrivit platformei regionale de rezervări. Fluxurile pe această rută s-au oprit pe 21 decembrie, livrările fiind inversate din Germania către Polonia.