A început din nou nebunia cu privire la prețul cireșelor în luna mai. De câțiva ani, acestea au devenit un adevărat lux pentru cei care vor să-și satisfacă plăcerea de a mânca cireșe. Trebuie spus că nu este prima oară când prețul lor trezește o adevărată revoltă. Nu mai departe de anul trecut, o bancă din România și-a afișat – ironic – cursul valutar și în cireșe. Este vorba de Banca Transilvania care a mai adăugat pe site, la schimbul valutar, încă o rubrică – ”Cireșe”, cu simbolul aferent.
În acest moment, prețul se referă la cireșele de import, unde, spre exemplu, prețul în piața Băneasa din Capitală a ajuns și la 150 de lei. În piața Floreasca, cireșele cele mai ieftine se vând cu 80 de lei kilogramul.
Cireșele sunt mai scumpe decât anul trecut, clienții susțin că sunt de două ori sau chiar de trei ori mai mari decât cele practicate în piețe din țările occidentale.
Unii clienți cumpără, cel mai adesea în cantități mici, „de poftă”, mai ales dacă au și copii. Vânzătorii spun că prețul nu depinde de ei, sunt fructe de import și le-au cumpărat ca atare de la angrosiști punând un adaos comercial minim.