Prețul la energie electrică și gaze naturale, stabilizat până în 2023. Virgil Popescu: Ne preocupă criza energetică
Virgil Popescu a declarat, joi seara, la prezentarea bilanțului pe șase luni de activitate a Ministerului Energiei, că Executivul a fost preocupat de criza energetică, iar din acest considerent au fost luate măsuri pentru ca prețul la energie și la gaze naturale să fie stabilizat timp de un an, până la data de 31 martie 2023.
„Haideţi să începem cu lucruri exacte, cu cifre exacte, să începem cu luna decembrie a anului trecut, în momentul în care am adoptat în Guvern noua directivă a energiei electrice, un moment în care am introdus în lege conceptul de prosumator, adică dumneavoastră, noi, firmele, persoanele fizice, primăriile, unităţile administrativ-teritoriale, toţi cei care consumă până în 200 de KW practic vor putea să îşi compenseze energia electrică produsă în surplus şi să o ia din sistem în momentul în care aceasta nu este produsă, energia solară. Ce s-a întâmplat în această perioadă de la circa 200 de prosumatori, cât erau înainte de aprobarea legii, am ajuns astăzi la peste 14.000 şi lucrurile merg într-un mod exponenţial. Am promis în programul de guvernare acest lucru, l-am aprobat, a intrat practic în lucru”, spune acesta.
S-a lucrat la restructurarea Complexului Energetic Oltenia
De asemenea, ministrul Energiei a vorbit și despre restructurarea Complexului Energetic Oltenia, lucru ce a fost promis în programul de guvernare. Ministrul Virgil Popescu spune au fost imediat depuse proiecte pe Fondul de modernizare.
”Am promis în programul de guvernare că restructurăm Complexul Energetic Oltenia. Vine din programul trecut de guvernare, am lucrat la el şi în ianuarie s-a aprobat restructurarea Complexului Energetic Oltenia. Ce înseamnă asta? Înseamnă că imediat s-au depus proiecte pe Fondul de modernizare şi înseamnă peste un miliard euro care se vor investi în judeţul Gorj, în judeţul Dolj, în Complexul Energetic Oltenia, creând acolo alte locuri de muncă şi asigurând împreună cu Fondul de Tranziţie Justă locuri de muncă pentru oamenii din zonă”, a declarat Virgil Popescu.
Fondul de modernizare este în valoare de 15 miliarde de euro
Virgil Popescu a mai declarat, de la Brașov, că Fondul de modernizare pus la dispoziția României este în valoare de 15 miliarde de euro și că acesta a fost imediat operaționalizat.
Ministrul a ținut să sublinieze că țara noastră are cea mai mare sumă alocată în acest an, făcând o comparație cu Ungaria, Polonia sau Cehia.
„Am operaţionalizat imediat Fondul de modernizare, un fond care este la dispoziţia României, un fond de 15 miliarde euro din care o să tot lansăm apeluri de proiecte. La sfârşitul acestui an vom avea un Fond de proiecte special conceput pentru unităţile administrativ-teritoriale, în aşa fel încât primăriile să puteţi să construiţi parcuri fotovoltaice sau eoliene şi să puteţi avea energie ieftină pentru consumul dvs.
Ieri de exemplu, Comisia Europeană a aprobat din Fondul de modernizare peste un miliard 400 de milioane de euro pentru România, pentru proiectele care au fost aprobate. Spuneau diverşi cârcotaşi că România e la coadă. Nu.
România are cea mai mare sumă alocată anul acesta, spre deosebire de Ungaria, 74 milioane Polonia, 250 de milioane Cehia. Deci România este campioană la absorbţia Fondului de modernizare. Ce am mai făcut pentru fermieri, pentru agricultori, împreună cu Ministerul Agriculturii vom derula prin AFIR bani din Fondul de modernizare, tocmai ca să fie absorbiţi mai repede, ca să puteţi dvs şi oamenii din localităţile rurale să poată accesa, pe trasee binecunoscute, banii ca să poată să îşi reducă consumurile de energie”, a mai spus ministrul Energiei.
PNRR-ul a fost operaționalizat
În cadrul Liga Aleşilor Locali, Virgil Popescu a adus în discuție și Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) despre care spune că a fost imediat operaționalizat. În plus, ministrul spune că apelurile pentru proiectele de energie regenerabilă au fost lansate.
„Am operaţionalizat PNRR, jaloanele din PNRR s-au bifat. Practic am lansat apelurile pentru proiectele de energie regenerabilă. A fost prelungit până în data de 15 iunie, aşteptând să finanţăm cât mai multe proiecte. Vorbim de 460 milioane euro care vor fi investite pentru producerea a peste 900 de MW de energie electrică. Da, în iunie vom lansa pentru unităţile administrativ-teritoriale 300 de milioane euro pentru încălzirea unităţii administrativ-teritoriale şi aici vorbim de centrale de producere a energiei electrice şi termice în co-generare. Am finalizat deja ghidurile pentru această schemă şi împreună cu cele de la sfârşitul anului veţi avea practic linii dedicate de finanţare pentru dvs şi unităţile administrativ-teritoriale pentru că nu este normal să intraţi pe linie în competiţie cu companiile”, a mai spus acesta.
Măsuri importante în ceea ce privește criza energetică
Șeful de la Energie a mai spus că au fost luate măsuri pentru stabilizarea prețului la energie electrică și gaze naturale, pe fondul crizei energetice.
„Ne preocupă criza energetică şi în toată această perioadă am reuşit să stabilizăm preţul la energie şi la gaze naturale pe un an de zile, până în 31 martie 2023. Avem un război la frontiere. Nu este uşor. Suprapus cu o criză energetică, totul venind din urmă cu o criză sanitară, dar Guvernul PNL face faţă şi Guvernul PNL merge înainte. Aţi văzut cred că luni ce se întâmplă cu energia nucleară. Ne-am asumat, prin programul de guvernare că România va dezvolta reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă şi va introduce primul reactor modular în România. Luni am anunţat locul unde va fi reactorul modular. Acesta va fi la Doiceşti, judeţul Dâmboviţa. Asta înseamnă miliarde de euro investite în judeţul Dâmboviţa, câteva mii de locuri de muncă create tocmai pentru a construi acele reactoare modulare şi evident câteva sute de locuri pentru operarea acelui reactor modular. Suntem deja în a doua etapă a reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, urmând să se semneze contractul pentru faza a doua, iar pentru reactoarele modulare urmând să se semneze contractul de proiectare”, a mai spus ministrul Energiei, Virgil Popescu.