Preţul lemnului de foc a crescut, în România, cu circa 250%, în perioada 2011-2017

Preţul lemnului de foc a crescut, în ultimii şase ani, cu circa 250%, de la 120 lei/mc, în 2011, la 300 lei/mc, în 2017, dar există maxime de până la 600 de lei/mc, în sudul ţării, potrivit datelor incluse în ediţia actualizată a Raportului privind starea pădurilor şi industriei lemnului, prezentat miercuri de Fordaq România.

Documentul elaborat şi asumat de Fordaq România relevă, totodată, că, în acelaşi interval de comparaţie, variaţiile preţurilor cherestelei pe pieţele internaţionale au fost de plus/minus 10%. 

În România, pentru masa lemnoasă, preţul mediu a pornit, în 2011, de la valoarea de 71 lei/mc, şi a continuat în 2012 cu 85 lei/mc, apoi cu 115 lei/mc în 2014, un an mai târziu cu 155 lei/mc, în 2016 la 173,78 lei/mc, iar în 2017 la 181,29 lei/mc. 

În viziunea realizatorilor raportului menţionat, industria lemnului din România a ajuns să plătească cel mai mare preţ pe resursa de lemn din Europa, respectiv la fag, buştean de gater, preţuri de 85-90 euro/mc. 

Comparativ, pe acelaşi segment de lemn, dar şi pe răşinoase, în alte ţări europene tarifele practicate sunt următoarele: în Serbia – preţ de 45 euro/mc, în Slovacia şi Polonia (60-65 euro/mc), în Franţa (65 euro/mc) şi în Germania (80 euro/mc). 

Conform Inventarului Forestier Naţional (IFN), la ora actuală, în România, suprafaţa forestieră este de 6,9 milioane de hectare, iar volumul de lemn pe picior se ridică la 2,2 miliarde de metri cubi. 

Datele Romsilva arată că, în România, 3,5 milioane de gospodării se încălzesc, în prezent, cu lemn de foc. Romsilva administrează, la ora actuală, 3,14 milioane de hectare păduri de stat, echivalentul a aproximativ 47% din totalul fondului forestier naţional. 

Proprietari şi administratori de păduri din toată ţara, producători de mobilă, organizaţii de mediu şi asociaţii ale forestierilor şi-au dat întâlnire, miercuri, la Bucureşti, la Forumul Pădurilor, Industriei Lemnului şi Economiei Verzi. 

Potrivit organizatorilor, Fordaq România – Comunitatea Forestierilor, în parteneriat cu Consiliul Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, scopul evenimentului este de a analiza starea actuală a sectorului forestier din România, dar mai ales de a găsi soluţii care să salveze o întreagă industrie, aflată în pragul falimentului.
Agerpres