Începând din 2012 şi până în prezent, preţurile la orez au fost scăzute datorită ofertei în exces, în special la principalul producător Thailanda, dar şi din cauza deprecierilor înregistrate de monedele mai multor mari exportatori. Însă, condiţiile secetoase provocate de fenomenul 'El Nino' şi îngrijorările cu privire la calitatea orezului thailandez care a stat în silozuri mai mulţi ani ar putea duce la o inversare a preţurilor.
'Suntem în mijlocul unui 'El Nino' puternic, ceea ce ar putea avea un impact negativ puternic asupra producţiei de orez a Indoneziei şi Filipinelor, doi mari importatori, şi va afecta de asemenea şi producţia Thailandei. Aceasta ar trebui să ducă la majorarea preţurilor', a declarat David Dawe, economist şef la Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO).
Un fenomen meteo 'El Nino' are loc atunci când vânturile din Pacific încetinesc sau îşi schimbă direcţia, provocând temperaturi ridicate pe suprafeţe extinse. Actualul fenomen 'El Nino' ar urma să stingă nivelul de vârf la finele lui 2015,urmând să se calmeze la începutul lui 2016. În acest an, fenomenul ar putea afecta exporturile de orez, care provin în majoritate din Asia. Cel mai mare exportator mondial de orez, India, a înregistrat precipitaţii musonice sub medie în acest an, ceea ce a dat naştere la îngrijorări că şi producţia sa va fi sub medie. Autorităţile indiene vor da publicităţii primele estimări în cursul săptămânii viitoare.
Pieţele futures au început deja să ia în calcul o revenire a preţurilor. Cotaţiile futures la orez la Chicago Board of Trade au crescut cu 24,5% în ultimele trei luni. Însă, evoluţiile de pe piaţa futures nu s-au resimţit încă pe piaţa spot. În primele opt luni ale acestui an preţul la export pentru orezul thailandez a scăzut cu 10,8%, iar pe pe piaţa din SUA s-a înregistrat o scădere de 10,4% în aceeaşi perioadă.
Sam Mohanty, economist şef la International Rice Research Institute, crede că recoltele din India şi Indonezia sunt cruciale pentru evoluţia viitoare a preţului orezului. Dacă recoltele din cele două ţări vor fi sub medie, am putea avea o creştere de 15-20% a preţurilor anul viitor.
Până acum stocurile mari de orez au ţinut preţurile la un nivel scăzut, însă în prezent stocurile sunt în scădere. Mohanty estimează că stocurile de orez ale primilor cinci exportatori mondiali (India, Thailanda, Pakistan, SUA şi Vietnam) se ridicau la 41 milioane tone în 2012 şi ar urma să scadă la 30 de milioane de tone în acest an, pentru ca în 2016 să ajungă la 22 milioane de tone, cel mai mic nivel de la criza orezului din 2007-2008.
În 2007-2008, o criză a orezului a dus la creşterea de patru ori a preţurilor în tot atâtea luni. Deşi puţin analişti se aşteaptă la o creştere majoră a preţurilor în acest an, ceea ce ar afecta economiile asiatice şi aşa slăbite, combinaţia între vremea nefavorabilă şi stocurile reduse reprezintă un motiv de îngrijorare. AGERPRES