Preţului oţelului-beton, material de bază în construcţiile rezidenţiale, va exploda în acest an, după ce anul trecut a cunoscut o creştere medie de 15%. Prognoza pentru acest an indică o scumpire de 30-40%, potrivit Asociaţiei Române a Distribuitorilor de Metal.
Chiar dacă ponderea acestui material este redusă în economia unei dezvoltări rezidenţiale, evoluţia sa poate influenţa preţul altor materiale de construcţie.
„Tendinţa pentru anul 2011 este de creştere cu 30 – 40%. Această evoluţie este determinată în principal de creşterea preţului la fierul vechi, care este factorul cu ponderea cea mai mare în costurile de fabricaţie a oţelului beton“, a declarat pentru Capital Călae Mândru, directorul adjunct al asociaţiei.
Potrivit acestuia, costurile suplimentare de prelucrare şi fasonare la distribuitori sunt de 200 – 400 de lei/tonă, inclusiv transport şi taxe de acces.
Evoluţia preţului la oţelul-beton a cunoscut o cădere importantă în 2009, când acesta a scăzut aproape la jumătate faţă de cât era în 2008. De la 643 de euro/tonă, preţul a căzut la 372 euro/tonă.