Noua consolă produsă de către Sony va fi în curând lansată. Chiar dacă au existat diverse discuții pe tema reducerii volumului de producție, compania japoneză a anunțat deja prețul și data la care noua următoarea generație va fi comercializată.
Potrivit companiei japoneze, noua generație de consolă va avea două versiuni. O versiune este standard, cu unitate optică, în timp ce, a doua versiune va fi fără unitate optică. Prețul pentru aceste versiuni va fi 500 de euro, respectiv 400 de euro.
Anumiți retaileri deja au disponibilă varianta pentru precomandă deși consola va ieși pe piață pe 12 noiembrie 2020. Din păcate, la data aceasta doar un număr mic de țări va putea cumpăra noua consolă, România neaflându-se pe listă. Pentru majoritatea țărilor, PlayStation 5 va putea fi cumpărat începând cu data de 19 noiembrie.
Prețuri mai mari în comparație cu Xbox
Noua generație de console de la PlayStation sunt mai ridicate decât cele pentru noua generație de console de la ”inamicul” Xbox.
Așadar, PS 5 fără unitate optică este mai scump cu 100 de dolari față de Xbox Series S, cea mai ieftină versiune a noii generații de Xbox.
Pe de altă parte, versiunea cu disc a PS 5-ului este cu 100 de euro mai scumpă decât versiunea precedentă a consolei, respectiv PS 4, dar costă la fel ca Xbox Series X.
Dorință de upgrade
Noua generație de la Plays Station promite multe. Ceea ce atrage cel mai mult este compatibiltatea în proporție de 99% cu jocurile pentru PS 4. Așadar, cei care au jocuri pentru PS 4 se vor putea bucura de ele și pe PS 5.
Detaliile specifice ale noii generații de consolă sunt puține. . Tot ce știm în mod oficial este că PlayStation 5 va fi concentrat pe drumul către viitor și va schimba drastic anumite funcții cu care consumatorii s-au obișnuit, precum controller-ul „DualShock 4”, care va fi schimbat în noul „DualSense”. Acesta va utiliza tehnologie haptică, componenta audio a consolei va fi îmbunătățită enorm iar viteza de procesare va fi ceva de invidiat.
O schimbare subtilă cu implicații majore
Utilizatorii obișnuiți cu variantele actuale, PlayStation 4 sau Playstation 4 PRO, știu faptul că butonul utilizat pe controller-ul DualShock 4 pentru a trimite poze și înregistrări sau pentru a face streaming se numește „Share”. Atunci când a apărut, butonul de „ Share” a fost o inovație în domeniul consolelor iar SONY dorește să continue acest trend ascendent.
Controller-ul care va fi utilizat de către PS5 nu va mai avea un buton de „Share”, ci unul de „Create”.
„Referitor la butoane, veți observa că nu mai există unul de Share, precum cel de pe DualShock 4. Nu vă îngrijorați, nu dispare. De fapt, am construit peste succesul butonului de Share pentru a vă aduce butonul de Create. Cu acesta, deschidem din nou drumul către noi modalități pentru jucători de a crea conținut pe care îl pot împărți cu întreaga lume”, a transmis Sony într-un blog oficial legat de noul controller.
În acest context în care posibilitățile de colaborare cu platformele de socializare sunt virtual nelimitate, trebuie menționat faptul că PlayStation este primul brand din industrie care se bucură de un cont oficial de TikTok.