Potrivit informațiilor apărute în presa internațională, prețul petrolului a continuat să crească. Astfel, cotația barilului de petrol Brent din Marea Nordului a ajuns la aproape 80 dolari.
Prețul petrolului a continuat să crească
Cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului a crescut marți, 28 decembrie, cu 0,55 dolari sau 0,7%, ajungând la 79,15 dolari, după ce dimineaţă atinsese 79,85 dolari, în ciuda temerilor privind introducerea de restricţii pentru a stopa răspândirea variantei Omicron a COVID-19.
La bursa New York Mercantile Exchange (Nymex), cotaţia barilului de petrol „light sweet crude” a urcat cu 0,73 dolari, sau 1%, ajungând la valoarea de 76,30 dolari, după ce anterior atinsese 76,92 dolari, scrie reuters.com
Ambele cotaţii sunt cele mai ridicate din această lună
Trebuie menționat că ambele cotaţii sunt cele mai ridicate din această lună. Amintim că, în acest an, cotaţia barilului de petrol Brent a urcat cu peste 60%, pe fondul reducerii producţiei de către grupul OPEC+ (compus din Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol şi alţi mari producători) şi al deficitului de cărbune şi gaze.
„Sprijinul a venit în urma întreruperii producţiei în Ecuador, Libia şi Nigeria şi a aşteptărilor privind o nouă scădere a stocurilor de ţiţei în SUA”, a subliniat Giovanni Staunovo, analist la UBS, potrivit sursei menționate.
Cei trei producători de ţiţei au declarat cazuri de forţă majoră luna aceasta din cauza lucrărilor de mentenanţă şi a închiderii unor zăcăminte.
Investitorii aşteaptă reuniunea grupului OPEC+ (compus din Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol şi alţi mari producători) din 4 ianuarie, unde ar urma să se decidă dacă va intra în vigoare planificata majorare a producţiei cu 400.000 barili pe zi (bpd) din februarie.
În acest context, Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) a redus estimarea privind cererea globală de ţiţei în trimestrul patru din 2021, din cauza preţurilor ridicate ale energiei, dar a menţinut prognoza privind o creştere solidă în 2022, peste nivelul anterior pandemiei.
În raportul său lunar, Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol a previzionat că în ultimele trei luni din acest an cererea globală de petrol va fi de 99,49 milioane de barili pe zi (bpd), o scădere de 330.000 faţă de estimarea de luna trecută.
Pentru anul viitor, OPEC se aşteaptă la o creştere a cererii globale de petrol cu 4,15 milioane de barili pe zi, până la 100,8 milioane bpd, peste nivelul din 2019.
Totodată, creşterea preţurilor la petrol, gaze naturale, cărbune şi energie electrică alimentează presiunile inflaţioniste la nivel global şi încetineşte revenirea economică, scrie sursa menționată.