Prețul petrolului a explodat! Ar putea depăși 100 de dolari pe baril

petrol

SURSA FOTO: Dreamstime

Prețul petrolului a explodat! Situația este una fără precedent, iar specialiștii susțin că ar putea depăși 100 de dolari pe baril până la finalul acestui an.

Prețul petrolului a explodat!

Prețul petrolului a atins cel mai ridicat nivel al anului în această săptămână. Specialiștii spun că preţurile ţiţeiului ar putea atinge 100 de dolari pe baril înainte de sfârşitul acestui an.

Contractele futures pentru ţiţeiul Brent, de referinţă la nivel internaţional au fost tranzacţionate vineri, la Londra, în declin cu 0,3% în scădere la 93,46 dolari pe baril, în timp ce contractele futures din SUA West Texas Intermediate au fost puţin modificate, la 90,09 dolari.

Contractul Brent şi WTI au închis joi la cele mai înalte niveluri ale anului. Este a treia săptămână pozitivă consecutivă.

Această creștere vine pe fondul aşteptărilor crescânde pentru o ofertă mai strânsă, după ce Arabia Saudită şi Rusia au luat măsuri pentru a reduce livrările globale şi şi-au extins măsurile de reducere a producţiei de petrol până la sfârşitul anului.

Liderul OPEC, Arabia Saudită, a declarat pe 5 septembrie că îşi va prelungi reducerea producţiei de 1 milion de barili pe zi până la sfârşitul anului, iar liderul non-OPEC, Rusia, s-a angajat să reducă exporturile de petrol cu 300.000 de barili pe zi până la sfârşitul anului.

Ambele state au spus că îşi vor revizui lunar reducerile voluntare.

Preţurile petrolului ar putea creşte în curând peste 100 de dolari

Potrivit analiștilor de la Bank of America, preţurile petrolului ar putea creşte în curând peste 100 de dolari.

”În cazul în care OPEC+ va menţine reducerile în curs ale livrărilor până la sfârşitul anului, în contextul cererii pozitive din Asia, credem că preţurile petrolului Brent ar putea depăşi 100 de dolari/bbl înainte de 2024”, au declarat marţi analiştii conduşi de Francisco Blanch, într-o notă de cercetare.

Un salt către pragul de 100 de dolari este ”plauzibil”, invocând constrângerile de producţie din Arabia Saudită şi Rusia, întreţinerea viitoare a rafinăriei, deficitul structural de motorină în Europa şi un consens tot mai mare că ciclul actual de înăsprire se va termina curând, a spus Tamas Varga, de la firma de brokeraj de petrol PVM.

”Cu toate acestea, o astfel de creştere implică şi o reînnoire a presiunii inflaţioniste”, a declarat Varga vineri, pentru CNBC.

Potrivit acestuia, acest lucru s-a reflectat în datele din această săptămână privind inflaţia din SUA şi creşterea cheltuielilor consumatorilor, care au indicat că ratele dobânzilor pot rămâne mai ridicate pentru mai mult timp şi ar putea avea un impact negativ atât asupra creşterii economice, cât şi asupra creşterii cererii de petrol.

”Din acest motiv, cred că orice creştere către 100 de dolari va fi de scurtă durată”, a adăugat el.