Preţul petrolului SE PRĂBUŞEŞTE: Scădere de peste 5% într-o singură sesiune de tranzacţionare!

Preţul petrolului s-a prăbuşit din nou până la 46,13 dolari pe barilul, după câteva zile în care cotaţiile au crescut uşor, scrie MarketWatch.com

Prețul petrolului a scăzut cu 2,56 dolari, reprezentând 5,26% într-o singură şedinţă de tranzacţionare. În această dimineaţă, la ora 8 ora României, petrolul WTI Crude era tranzacţionat la New York cu 46,13 dolari barilul.

Petrolul Brent, cu livrare în luna februarie era tranzacţionat la aceeaşi oră cu 48,35 de dolari pe baril, o scădere de 1%.

Declinul vine după ce săptămâna trecută preţurile au crescut pentru prima dată în ultimele 2 luni. Scăderea de marţi are loc după ce luni Bursele din New York au fost închise cu ocazia Zilei Martin Luther King Jr.

Petrolul își revenise ușor în ultimele zile după cea cea mai mare scădere, pe fondul celor mai volatile prețuri din ultimii trei ani. Indicele CBOE al volatilității petrolului Crude urcat la 60.16, cel mai ridicat nivel din octombrie 2011.

Stocurile brute din SUA, cel mai mare consumator de petrol din lume, au crescut cu 2,4 milioane de barili săptămâna trecută, arată un raport al Bloomberg News.

Petrolul au scăzut cu aproape 50% din iunie anul trecut și până acum, în condițiile în care SUA pompat la cel mai rapid ritm din ultimele trei decenii, iar Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol OPEC a rezistat apelurilor de reducere a ofertei.

BHP Billiton Ltd., cel mai mare investitor petrolul de șist din Statele Unite, a anunțat că va reduce numarul de echipamente de forare active din țară cu aproape 40%, potrivit Bloomberg.