Preţul petrolului a scăzut, miercuri, cu trei dolari, sub pragul de 80 de dolari pe baril, ca urmare a impactului temerilor legate de situaţia datoriilor Greciei şi avansului stocurilor de combustibili în SUA.
Cotaţia a ajuns la un minim al zilei de 79,15 dolari pe baril, cu opt dolari, sau 9%, mai puţin comparativ cu preţul de 87,15 dolari înregistrat luni, maximul ultimelor 19 luni. Investitorii consideră că problemele financiare ale statului elen s-ar putea extinde în restul zonei euro, afectând astfel recuperarea economică.
„Volatilitatea este extremă. Nu am mai văzut aşa ceva de mult timp. Totul este influenţat azi (miercuri, n.r.) de declinul euro. Toate materiile prime scad puternic”, a declarat un trader din Londra.
Preţul barilului pe bursa din SUA a scăzut cu 2,9 dolari, la 79,84 de dolari până la 12:45 GMT. Cotaţiile sunt încă de circa două ori peste nivelul de la începutul anului 2009.
Ţiţeiul Brent a pierdut 2,66 dolari, la 82,99 dolari. Euro s-a depreciat, miercuri, la 1,2805 dolari pe unitate, cel mai redus nivel din martie 2009, în condiţiile în care cancelarul german Angel Merkel a avertizat că există riscul extinderii crizei datoriilor, dacă planul de susţinere a Greciei, în valoare de 110 miliarde de euro, nu va avea succes.
SURSA: Mediafax