“În primele zile după ce am început culesul, am vândut strugurii de vinificaţie cu 4 şi chiar şi cu 5 lei kilogramul, pentru că anul acesta este o producţie foarte bună şi de calitate. În ultimele zile însă, mai ales după ce au început ploile, preţul s-a prăbuşit la 50 de bani kilogramul, indiferent de soi şi de calitate”- ne-a declarat unul dintre viticultorii din zona Cernavodă- Cochirleni- Rasova. Şi la strugurii de masă, preţul a scăzut în zonă, până la 2 lei/kg, ploile din utimele zile afectându-le destul de mult calitatea.
În Vrancea, una dintre cele mai importante zone viticole din România, preţul strugurilor a scăzut vertiginos încă din ultima decadă a lunii septembrie, ajungând la maximum 60 de bani kilogramul. Potrivit TV Online- Vrancea Media, Constantin Crăciun, un ţăran din comuna Câmpineanca, judeţul Vrancea, si-a aruncat toată producţia de struguri la vaci, la oi şi la celelalte animale din ogradă. Acesta a dorit astfel să protesteze faţă de preţul de achiziţie al strugurilor, de numai 60 de bani pe kilogram, pe care l-a considerat ca fiind „un preţ de batjocură”.