Prețul țițeiului a scăzut cu doi dolari
Cotația barilului de țiței a urcat cu peste 40% în acest an, în urma redresării cererii de petrol, pe măsură ce economia mondială îşi revine din pandemia de COVID-19, conform informațiilor transmise de reuters.com
La bursa ICE Futures din Londra, cotația barilului de petrol Brent din Marea Nordului cu livrare în luna septembrie a scăzut luni cu 1,92 dolari, ajungând la 71,67 dolari.
La bursa New York Mercantile Exchange (Nymex), cotaţia barilului de petrol „light sweet crude” cu livrare în luna august a scăzut cu 1,92 dolari, la valoarea de 69,87 dolari.
Producția va fi majorată începând din luna august
Așadar, miniştrii Energiei din grupul OPEC+ au căzut duminică de acord să majoreze producția începând din luna august, în încercarea de a ţine sub control preţurile la ţiţei care au atins cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani. Acordul prevede că OPEC+ îşi va majora producţia cu 400.000 de barili pe zi în fiecare lună începând din luna august şi până în luna decembrie a acestui an.
Totodată, grupul a convenit să prelungească pactul de producţie până la finele lui 2022, în loc de luna aprilie 2022, potrivit înţelegerii anterioare, în ideea de a dispune de o marjă de manevră în cazul în care revenirea economiei globale va fi afectată de noile tulpini de coronavirus.
„Capacităţile de producţie suplimentare, pe termen lung, din ţările OPEC+, sunt principalul motiv al scăderii cotaţiei barilului de ţiţei. Rămânem încrezători că piaţa petrolului este în faza finală a evoluţiei sale ascendente”, a declarat Carsten Menke, analist la Julius Baer.
Cererea va crește cu 3,4% anul viitor
Potrivit sursei menționate, cererea va creşte cu 3,4% anul viitor, la 99,86 milioane bpd, în medie cu peste 100 milioane bpd în semestrul doi din 2022. Conform OPEC, în 2019 cererea de ţiţei s-a situat la 99,98 milioane bpd.
„În 2022, aşteptările solide pentru o creştere a economiei globale şi succesul campaniei de vaccinare şi imunizarea naturală, în special în economiile emergente şi statele în curs de dezvoltare, vor majora consumul de ţiţei la un nivel similar celui de dinaintea pandemiei”, este scris în raportul lunar al OPEC.
Sursă foto: Dreamstime