Sa cumperi un teren sau sa-ti faci casa pe malul unui lac ori al unui rau era, pana acum doua luni, un vis frumos. Iata ca ploile abundente cazute in aceasta toamna au transformat acest vis intr-un adevarat cosmar. Case pline de apa, noroaie pana la genunchi, barci in loc de masini. Acesta este peisajul care se putea vedea in mai toate cartierele rezidentiale din jurul Capitalei, dar nu numai aici. si in zona Constantei, lucrurile au stat la fel.
Desi multi se asteapta, drept consecinta a acestei stari de fapt, ca preturile sa se reduca simtitor, se pare ca lucrurile nu vor sta chiar asa. “Daca pe termen scurt este posibila o usoara scadere a cererii si a preturilor, de pana la 10%, pentru terenurile inundabile, in viitor vor aparea indiguiri si sisteme de canalizari, astfel incat dezvoltarea fireasca a Bucurestiului nu va fi influentata”, este de parere Dragos Dragoteanu, directorul general al agentiei imobiliare Euroest.
Foarte adevarat este ca tot mai multi clienti vor fi mai atenti atunci cand vor cumpara un teren sau o casa in zonele rezidentiale din afara oraselor. “Oamenii nu mai neglijeaza deloc acest aspect, avand in vedere pagubele imense suferite de cei atinsi de inundatii pe tot parcursul acestui an. A aparut deja, pentru prima data, formula “teren neinundabil”, in solicitarile cumparatorilor”, spune Madalin Surugiu, branch manager la agentia Casadomi din Timisoara.
Inundatiile, care au lovit deopotriva atat vilele de lux, cat si case modeste, au scos la iveala un lucru extrem de important, si anume absenta unor retele de canalizare si alimentare cu apa. Existenta acestora ar fi trebuit sa fie si pana acum obligatorie pentru dezvoltarile rezidentiale. Desigur, acestea cad in sarcina primariilor si a companiilor de resort. Ca de obicei insa, initiativa privata este cu mult inaintea administratiei locale, dar unele lucrari de infrastructura sunt imposibil si incorect sa fie realizate din fonduri private. “In mod logic, fenomenele meteorologice nu vor influenta dezvoltarea rezidentiala de la periferia orasului, dar ar trebui sa responsabilizeze autoritatile locale pentru a investi si pentru a proteja cetatenii platitori de impozite si taxe de capriciile naturii”, spune Dragoteanu.
Cert este ca pana la reactia autoritatilor, fiecare va incerca sa se descurce cum poate. Un prim pas, crede arhitectul Octavian Ungureanu, va fi inaltarea terenului si dirijarea apelor pluviale in orice alta directie, la vecini, pe strada, numai in propria curte nu. “Aceasta practica este interzisa de regulamentele de urbanism si de Codul civil, insa este folosita in multe cazuri”, sustine Ungureanu.
Regulamentul general de urbanism prevede interdictia de a construi pe terenurile care nu au asigurate utilitati. Posibilitatea de a construi este conditionata de asigurarea utilitatilor in sistem local sau general.
In prezent, calea de ocolire a acestor prevederi vizeaza bransarea la reteaua de curent si gaze si rezolvarea “in sistem local” a alimentarii cu apa si a canalizarii, prin puturi forate si fose septice vidanjabile. “Extrem de multe fose septice sunt mai degraba puturi absorbante, apele reziduale ajungand in panza freatica. Daca toate fosele septice ar fi intr-adevar etanse si vidanjabile, probabil ca in Judetul Ilfov ar trebui ca o masina din zece sa fie o autovidanja”, apreciaza Octavian Ungureanu.
“Pe termen scurt, este posibila o usoara scadere a cererii si a preturilor, de pana la 10%, pentru terenurile inundabile, insa dezvoltarea fireasca a Bucurestiului nu va fi influentata.”
Dragos Dragoteanu,
director general agentia imobiliara Euroest
Ce ar trebui sa faca autoritatile
• Primariile ar putea ca pentru orice autorizatie de construire, in zonele noi, sa solicite si taxe suplimentare, care sa se constituie ca fond necesar pentru realizarea utilitatilor. Din calculele biroului de proiectare Trilitica, realizate pentru studii de fezabilitate pentru mai multe parcelari, din Bucuresti si din tara, costurile realizari tuturor utilitatilor, precum si a drumurilor se ridica la aproximativ 6.000 euro/parcela.
• Pentru parcelarile noi, primariile ar putea sa solicite suplimentarea taxei de autorizare, iar aceste sume sa fie dirijate spre realizarea
retelelor de canalizare, cu obligativitatea de a le executa in termen de unu-doi ani. Spre exemplu, in perioada interbelica, la eliberarea autorizatiei de construire, primaria putea solicita o taxa pentru refacerea trotuarului si evacuarea molozului.
Preturile caselor cu iesire la lac
• Pentru o vila la Snagov cu living, birou, 3 dormitoare, piscina si peste 800 mp de teren se solicita 270.000 euro negociabil.
• In zona Pipera, langa lac o vila, care se intinde pe trei nivele, si o suprafata construita de 380 metri patrati, si un teren aferent de peste 1.500 de metri patrati se poate cumpara cu circa 180.000 de euro.
• Pe malul lacului Siutghiol, in judetul Constanta, pentru o vila
cu parter, etaj si mansarda care include un living, o bucatarie, trei dormitoare si o terasa de circa
60 de metri patrati se solicita aproximativ 140.000 de euro.