Prețuri carburanți joi, 25 iulie. Motorina s-a ieftinit astăzi cu 3 bani pe litru. Potrivit prețurilor înregistrate la pompă, un litru de benzină standard costă între 7,37 şi 7,52 lei.

Prețuri carburanți joi, 25 iulie.

De asemenea, un litru de benzină premium costă între 7,98 şi 8,22 lei. Pe de altă parte, litrul de motorină standard costă între 7,48 şi 7,57 lei.

În schimb, un litru de motorină premium costă între 7,88 şi 8,13 lei.

Preţul pentru un litru de GPL a rămas neschimbat. Astfel, prețul înregistrat astăzi este între 3,43 și 3,47 lei.

alimentare carburanti
SURSA FOTO: Unsplash.com

Preţurile petrolului au crescut în ziua de miercuri, 24 iulie

Amintim că preţurile petrolului au crescut în ziua de miercuri, 24 iulie. Evoluția acestora a fost influențată de scăderea mare a stocurilor de ţiţei şi combustibili din Statele Unite ale Americii (SUA).

Totuși, au rămas aproape de cel mai redus nivel din ultimele şase săptămâni din cauza preocupărilor legate de cererea globală slabă.

Cu toate acestea, preţurile au întrerupt o serie de trei sesiuni consecutive de pierderi, ca urmare a reducerii stocurilor de ţiţei şi combustibili din SUA, precum şi a riscurilor tot mai mari de aprovizionare cu petrol din cauza incendiilor de vegetaţie din Canada, conform informații publicate de Reuters.

Contractele futures pentru ţiţeiul Brent cu livrare în septembrie au crescut cu 70 de cenţi

Contractele futures pentru ţiţeiul Brent cu livrare în septembrie au crescut cu 70 de cenţi, sau cu 0,9%, până la 81,71 dolari pe baril.

Preţul ţiţeiului american West Texas Intermediate pentru septembrie a crescut cu 63 de cenţi, sau cu 0,8%, la 77,59 dolari pe baril.

Stocurile de ţiţei din SUA au scăzut cu 3,7 milioane de barili, săptămâna trecută, a spus EIA, în comparaţie cu aşteptările analiştilor dintr-un sondaj Reuters, pentru o reducere de 1,6 milioane de barili.

Stocurile de benzină din SUA au scăzut cu 5,6 milioane de barili, în comparaţie cu aşteptările analiştilor, pentru o retragere de 400.000 de barili.

Stocurile de distilate, care includ motorină şi ulei pentru încălzire, au scăzut cu 2,8 milioane de barili faţă de aşteptările pentru o creştere de 250.000 de barili, arată datele EIA.

Sursa menționată notează piața petrolului pare strânsă în prezent. Chiar și așa, se așteaptă să ajungă la un echilibru până în al patrulea trimestru al acestui an. Prognoza indică să se înregistreze un excedent în anul viitor.