Prețurile de transfer au ajuns una dintre principalele teme de dezbatere pentru specialiștii în fiscalitate din companiile românești. Interesul mediului de afaceri pentru acest subiect este tot mai crescut, mai ales, pentru că legislația în materie, modificată la începutul lui 2016, își face efectele din acest an. Prin modificarea legislativă de anul trecut (ordinul 442/2016), termenele de întocmire și documentare a prețurilor de transfer au devenit mai stringente pentru marii contribuabili. La rândul lor, contribuabilii mijlocii și mici au obligații de raportare legate de prețul tranzacțiilor intra-grup în cadrul documentațiilor de prețuri de transfer.
Aceste reguli se aplică atât tranzacțiilor intra-grup transfrontaliere, cât și celor desfășurate între societăți afiliate rezidente în România.
Totuși, indiferent de categoria de contribuabili din care face parte compania, obligația de depunere a documentației de prețuri de transfer apare doar în urma unei cereri specifice primită de la autoritățile fiscale. Una dintre principalele cauze este aceea că structurile administrative nu ar putea face față volumului foarte mare de documente dacă toți contribuabilii le-ar depune în scopul verificării lor într-un anumit termen stabilit de lege. În acest context, contribuabilii 
își pun întrebarea: care sunt criteriile în funcție de care ajung sau nu în vizorul ANAF pentru controlul prețurilor de transfer?
Cum analizează autoritățile fiscale riscul. Indicii
În ultima perioadă, printr-o mutare normală și de bun augur pentru contribuabili, deși nu întotdeauna extrem de transparentă, autoritățile fiscale au dezvoltat constant procedurile de analiză de risc pentru selecția contribuabililor care urmează să fie supuși inspecției fiscale. Astfel, analiza are ca scop identificarea, cu o probabilitate mare, a situațiilor problematice care trebuie verificate. Ca în orice analiză care se bazează pe anumite coordonate și care lucrează cu necunoscute, și cea a autorităților fiscale poate avea rezultate mai mult sau mai puțin corecte. Totuși, chiar dacă criteriile luate în calcul ating sau nu dezideratul inițial, este evident că pe baza lor autoritățile descoperă elemente care pot conduce la concluzia că în spatele cifrelor din declarațiile fiscale ar putea exista o problemă de prețuri de transfer.
În primul rând, ca regula generală de administrare fiscală, valabilă evident nu doar pentru problematica prețurilor de transfer, contribuabilii ar trebui să fie controlați înainte de a intra sub incidența prescripției fiscale.
Prin urmare, autoritățile îi vor viza în special pe acești contribuabili, mai ales dacă au fost aparent indisciplinați, respectiv nu și-au depus la timp declarațiile sau au întârziat la plata obligațiilor.
Pe lângă această regulă generală, există alte criterii mai apropiate de specificul prețurilor de transfer. Astfel, având în vedere că prețurile de transfer sunt direct conectate cu relațiile intra-grup, rezultă că o pondere mare a acestui tip de tranzacții în totalul tranzacțiilor desfășurate de un contribuabilul mărește probabilitatea, din perspectiva autorităților, de a avea o problemă în această zonă.
Totodată, practicarea unor prețuri care nu sunt la nivel de piață, ceea ce practic echivalează cu o problemă de stabilire a prețurilor de transfer, are potențialul să creeze distorsiuni în profitabilitatea înregistrată de contribuabilul respectiv atunci când diferențele sunt majore sau materiale. În consecință, înregistrarea unor rate de profitabilitate sub standardele de industrie poate deveni un indiciu că situația ar trebui investigată de autorități.
În acest caz, trebuie menționat că, în general, standardele de industrie la care se raportează știința prețurilor de transfer sunt stabilite ca regulă generală prin raportarea la entități independente care nu sunt parte dintr-un grup. Așadar, într-o astfel de analiză poate fi mai puțin relevant dacă profitabilitatea unui contribuabil este sub standardul determinat prin raportare la concurenți dacă aceștia, la rândul lor, sunt parte dintr-un grup. Standardul de raportare ar putea fi companii care, chiar dacă nu acționează în aceeași piață, acționează în același sector de industrie, dar în afara sferei de influență a unui grup.
Un alt aspect care poate fi luat în considerare în analiza de risc îl reprezintă înregistrarea de pierderi întrucât teoria de specialitate spune că o entitate independentă nu este dispusă să tolereze pierderi pe termen lung, ci mai degrabă, într-un astfel de scenariu, încetează să mai funcționeze. Astfel, deși în sine această situație nu este automat o problemă de prețuri de transfer, cum de altfel este important de precizat că niciunul din factorii menționați nu reprezintă exclusiv o astfel de problemă, poate da un indiciu că respectiva companie ar trebui verificată pentru modul în care stabilește remunerațiile în tranzacțiile intra-grup.
Nu în ultimul rând, tranzacțiile de tip one-off cu valori foarte mari pot ridica întrebări din perspectiva preturilor de transfer. Excepție fac situațiile în care aceste tranzacții intră sub protecția unui acord de preț in avans (APA) – un act administrativ-fiscal prin care contribuabilul își poate „asigura” prețul stabilit prin agrearea lui apriori cu departamentul abilitat din cadrul ANAF și evită disputele în cazul unui control.
În următorii 5 ani, toate companiile vor avea un control privind prețurile de transfer
Contribuabilii din România se vor lovi din ce în ce mai des de controlul prețurilor de transfer, având în vedere că autoritățile fiscale au declarat repetat că această arie reprezintă o prioritate în strategia de control.
Estimez că în următorii 3-5 ani toate marile companii din România care au tranzacții intra-grup peste un anumit nivel minim valoric vor fi avut un astfel de control. În fond, ar fi o stare de normalitate cu condiția esențială, evident, ca aceste inspecții să fie desfășurate de inspectori fiscali competenți, iar contribuabilul să aibă parte de o analiză corectă.
Până atunci însă, în măsura în care vreți să aflați cât de mari sunt riscurile ca societatea în care activați să se plaseze în fruntea listei de priorități pentru controlul prețurilor de transfer, o radiografie a business-ului pe baza criteriilor enumerate până acum vă poate da un răspuns relevant.
Bogdan Barbu,
senior manager,
Deloitte România
