Anul 2011 a început ca un maraton nebun pe piața ofertelor de RCA, continuând cu o ieftinire nesustenabilă a polițelor, în speranța atragerii unui număr cât mai mare de clienți.
Aceștia au fost seduși de oferta jucătorilor din piață, de multitudinea de promoții și de pachetul atractiv. Însă o cotă de piață obținută prin prețuri de dumping nu poate fi susţinută pe termen lung de către companii, în special din cauza creşterii limitelor de despăgubire pe vătămări corporale şi daune materiale. Bătălia prețurilor nu e specifică doar pieței de asigurări, este clar că aproape în orice industrie poziționarea pe preț este imbatabilă și, desigur, preferată de către consumatori.
Însă, este la fel de adevărat că „people who come to you for price will leave you for price“. Trebuie să le poți oferi și stabilitate, calitate, servicii de valoare pentru banii pe care îi direcționează către tine, ca asigurător. Nivelul actual al prețurilor pentru polițele RCA nu poate susține în niciun caz realitatea pieței, pentru că numărul daunelor cu vătămări corporale și, implicit, cererile de despăgubire, pretinse de asiguraţi sub consilierea unor avocaţi din ce în ce mai experimentaţi pe aceste speţe, ating sume din ce în ce mai mari.
Prezența discretă a Generali în prima linie a asigurătorilor pe zona RCA a poziționat compania ca fiind un asigurător cu prețuri mult peste media pieței. Însă, toate calculele și analizele noastre se reflectă într-un preț corect și transparent vizavi de riscurile asumate. Să nu uităm că daunele pe vătămări corporale sunt, în medie, de 5,5 ori mai scumpe decât daunele materiale şi, în plus, acestea au crescut simţitor în ultimii ani, iar ponderea lor în totalul despăgubirilor companiei pe segmentul auto este mare.
Şi asiguraţii au un rol important. Sunt multe alte aspecte de care trebuie să ţină seama, în afara aceluia de a fi în legalitate deţinând acest tip de asigurare, atunci când optează pentru o asigurare RCA. În primul rând, ar trebui să înceapă să devină mai responsabili faţă de alţi conducători auto şi să se gândească la faptul că şi ei, la rândul lor, pot fi în postura de păgubiţi şi contează foarte mult dacă asigurătorul la care ei urmează să solicite despăgubirea pune accent pe: soluţionarea rapidă a daunei, însemnând plata rapidă a despăgubirii sau executarea rapidă a reparaţiilor, şi pe extinderea rețelei de unități de soluționare a daunelor.
Să nu uităm de disponibilitatea asigurătorului, promptitudine, seriozitate, care înseamnă investiție continuă în oameni, în pregătirea lor și în disponibilitatea lor față de clienții companiei.
Am subliniat în mai multe rânduri acest aspect, greșit, al considerării polițelor RCA drept cârlig pentru creșterea altor zone de business în portofoliul companiilor de asigurări. Este mai mult decât evident că premisele sunt greșite. Clientul s-a achitat de o îndatorire (aceea de a fi în legalitate prin încheierea unei polițe RCA) și, din moment ce niciun alt element important pentru siguranța „investiției“ lui nu a primat, este dificil să fie convins să opteze pentru un produs mult mai sofisticat de protecție.
Conduita de profesionist în asigurări înseamnă tratarea acestor subiecte cu maximă seriozitate, moralitate și prudențialitate. Îndemn jucătorii din piață la o abordare corectă, la reflexie, la dialog și, mai ales, la acțiune conform cu adevăratele nevoi ale clienților.