Cu greu găseşti roșii la mai puţin de 40 lei/kg în pieţe sau magazine
Românii cu venituri modeste au ajuns doar să viseze la roșii, având în vedere preţurile extrem de ridicate la care se vând acestea în pieţe şi magazine.
La rândul lor, legumicultorii dau vina pe adaosurile comerciale mult prea mare. Din cauza acestora, românii ajung să cumpere roșii, dar şi alte legume, la preţuri duble, se plâng producătorii.
Ion Păunel, președintele Sindicatului Producătorilor Agricoli (SPA) din Olt, a menționat că câțiva zeci de producători de tomate din județul Olt au început să recolteze și să vândă roșiile la prețuri cuprinse între 25 și 32 de lei pe kilogram către comercianți.
El a explicat că roșiile românești au ajuns la prețuri de peste 40 de lei pe kilogram pe piață, deoarece în acest moment au fost recoltate doar de „pionieri”.
El se referă la „adevărații profesioniști” care au o vastă experiență și au investit timp și efort de-a lungul mai multor ani în implementarea unor tehnologii noi și în utilizarea unor sisteme de încălzire mai eficiente. Au fost costuri mari şi consum mare de combustibil, iar asta se traduce, la final, în preţul produselor.
Până de Paște, în luna mai, preţurile ar putea putea scădea până la aproximativ 20 lei/kg, subliniază preşedintele SPA Olt.
„Ei sunt cei care de fiecare dată au riscat, cei care au dezvoltat şi puterea calorică, pot să spun că sunt adevăraţii profesionişti, vorbim de tomate în solarii, nu în sere. Ei au investit în sisteme de încălzire, în tehnologie care să le permită să recolteze la finalul lunii martie.
Au avut un consum foarte mare de combustibil şi au muncit permanent de la finalul lunii decembrie, de când au plantat. De aceea şi preţul primelor tomate este mai mare. Vorbim şi de un număr foarte mic de producători care recoltează în prezent.
Dacă în perioada 15 – 20 martie, când au fost recoltate primele tomate, vorbeam de câţiva producători în toată ţara, primii fiind cei din sudul judeţului Olt, acum, să zicem că ne ducem cam la 20 – 30 de producători”, a explicat Ion Păunel pentru Agerpres.
Se cer adaosuri comerciale mai mici
Şeful SPA Olt a venit şi cu un apel adresat comercianţilor finali. Aceştia ar trebui să pună adaosuri comerciale mai mici, pentru a ţine preţurile la un nivel decent.
Aceste adaosuri ajung să dubleze în aceste zile preţurile roşiilor româneşti. Ele pleacă de la producători cu cel mult 32 lei/kg, însă ajung să se vândă şi cu 60 lei/kg.
„Preţul tomatelor din piaţă indică un adaos de 50% – 60% fată de preţul de achiziţie, de cel cu care pleacă de la producător.
Avem nevoie de revânzători, de comercianţi, dar îi rugăm să aibă şi ei adaosuri mai mici, mai lumeşti, să le spunem aşa.
Pentru că acum noi găsim tomatele româneşti în pieţe cu preţuri între 40 şi 60 de lei pe kilogram, în funcţie de calitate, dar ele pleacă de la producător cu preţuri între 25 şi 32 de lei pe kilogram”, a precizat Ion Păunel.
Cât de mult vor scădea preţurile până de Sărbătorile Pascale
După cum spuneam, preţurile vor scădea până de Paşte. Atunci, un kilogram de roșii va pleca de la producător cu 8-14 lei şi se va vinde în pieţe, cel mai probabil, cu preţuri cuprinse între 10 şi 20 de lei.
Preşedintele SPA Olt subliniază că nu are vreo garanţie pentru acest preţ. Totuşi, numărul mare de producători care vor începe să recolteze ar trebui să tempereze preţurile în săptămânile ce vor urma.
„În două săptămâni cred că vor ajunge să recolteze circa 500 – 600 de producători şi până la începutul lui mai, cam toţi care au avut sisteme de încălzire, cel puţin 1.500 – 2.000 de fermieri numai din judeţul Olt.
Se pare că anul acesta fermierii mizează pe o producţie mai mare şi speră să obţină câştigul din vânzarea unei cantităţi mai mari. Eu cred că de Paşte, la fermieri preţul pentru un kilogram de tomate va fi între 8 lei şi 14 lei iar în piaţă va fi între 10 lei şi 20 de lei. E însă numai o estimare, o previziune”, a încheiat Ion Păunel.