Preţul mediu de vânzare cerut de proprietarii de apartamente din România şi-a continuat declinul şi în luna august când indicele imobiliare.ro a ajuns la 967 euro/mp util, cu 0,8% sub nivelul din luna anterioară. Dacă în Bucureşti, Timişoara şi Cluj-Napoca preţurile nu au scăzut în luna august, panta descendentă a fost însă puternic resimţită în oraşe precum Braşov, Constanţa sau Ploieşti.
„Asistăm, pentru a doua lună consecutiv, la atingerea unui nou prag minim al indicelui preţurilor apartamentelor calculat la nivel naţional. Pe anumite categorii de apartamente, cum ar fi unităţile vechi cu trei camere din Braşov, înregistrăm scăderi de peste 4%, comparabile cu cele de la începutul crizei. În acelaşi timp, în Constanţa de exemplu, indicele imobiliare.ro a înregistrat un nivel minim record atât pe segmentul nou, cât şi pe cel vechi“, a declarat Adrian Erimescu, directorul general al portalului imobiliare.ro.
Luna august nu a adus modificări importante de preţ în cazul apartamentelor vechi din Capitală. Totuşi, cu o valoare medie de 1.048 euro/mp de suprafaţă utilă, acestea sunt cu 5,8% mai ieftine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Pe categorii de apartamente, cea mai mare oscilaţie a fost înregistrată în cazul garsonierelor, care s-au scumpit cu 1%. Apartamentelor cu două camere s-au ieftinit cu 0,3%. În acelaşi timp, unităţile cu trei camere s-au ieftinit cu 0,2%. Față de aceeași perioadă a anului trecut, cea mai mare diferență este constatată în cazul apartamentelor cu trei camere care sunt mai ieftine, în prezent, cu peste 7%.
Braşov
În Braşov, preţ solicitat de proprietarii de apartamente vechi a ajuns, în luna august, la o valoare medie de 855 euro/mp, în creştere cu 1,2% față de luna trecută. Valoarea actuală este foarte apropiată de cea înregistrată în urmă cu 12 luni. Dacă preţul garsonierelor a crescut cu aproximativ 2%, apartamentele vechi cu două camere s-au ieftinit cu 0,8% în luna august. Mai mult, preţul apartamentelor vechi cu trei camere a scăzut cu peste 4% în ultimele treizeci de zile.
Cluj-Napoca
Preţul mediu cerut pentru apartamentele din blocurile construite înainte de 1990 din Cluj-Napoca a ajuns la valoarea de 970 euro/mp util, în luna august. În comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, apartamentele vechi din Cluj sunt cu doar 1,1% mai ieftine. În cazul garsonierelor şi al unităţilor cu două camere, a fost constatată o scădere de 0,7%, respectiv 0,3%. Apartamentele cu trei camere s-au scumpit, însă, cu 1,4%. În comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, dacă apartamentele cu trei camere sunt mai ieftine cu 3%, garsonierele şi unităţile cu două camere au preţuri uşor mai ridicate.
Constanţa
Preţul mediu de strigare pentru apartamentele din blocurile vechi din Constanţa a înregistrat o scădere de 1,3% în luna august, atingând valoarea de 858 euro/mp util, cu peste 10% mai mică decât în urmă cu 12 luni. În ultimele treizeci de zile, unitaţile cu două camere sunt singurele care nu s-au devalorizat, înregistrând o creştere de preţ de 0,6%. Totuşi, în aceeaşi perioadă, garsonierele s-au ieftinit din nou, de această dată cu 4,7%, în timp ce preţul apartamentelor cu trei camere a înregistrat o scădere de 3,1%. În comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, cea mai mare diferenţă de preţ se înregistrează în cazul unităţilor vechi cu trei camere care sunt cu aproape 11% mai ieftine în prezent.
Timişoara
În ultimele treizeci de zile, preţul cerut de proprietari şi intermediari pentru un metru pătrat de suprafaţă utilă în cazul apartamentelor vechi a ajuns la 778 euro, valoare mai ridicată cu 0,5% decât în iulie. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, apartamentele vechi din Timişoara sunt mai ieftine cu 1,5%. În ultimele treizeci de zile, garsonierele s-au scumpit cu aproape 2%. În acelaşi interval, unitățile cu două s-au scumpit cu 0,6%, în timp ce apartamentele cu trei camere au înregistrat o scădere de preţ de 0,1%. În comparaţie cu luna august 2011, preţul apartamentelor a evoluat cu un procent cuprins între +0,7% în cazul apartamentelor cu trei camere şi -6% în cazul garsonierelor. Unităţile cu două camere sunt mai ieftine cu 4,1% faţă de anul trecut.
Ploieşti
Indicele imobiliare.ro pentru Ploieşti indică, pentru luna august, o valoare medie de 812 euro/mp util pentru apartamentele noi şi vechi scoase la vânzare în acest oraş. Cu o scădere de 1,3% înregistrată în ultimele treizeci de zile, evoluţia preţurilor apartamentelor din Ploieşti se înscrie în trendul naţional, dar a fost atins, totodată, un nou prag minim de la începutul crizei încoace. În comparaţie cu luna august 2011, preţurile solicitate în prezent sunt mai mici cu 5,8%.