Prețurile carburanților continuă să crească în Austria
Prețurile carburanților continuă să crească în Austria! Un litru de benzină sau de motorină a ajuns să coste 1,60 euro. Potrivit experților, prețurile carburanților ar putea depăși pragul de 2 euro până la finalul anului.
„Dacă nu există nicio schimbare fundamentală, trebuie să fim pregătiți pentru noi majorări”, a declarat comerciantul de energie din Salzburg Franz Leikermoser pentru orf.at.
Prețurile carburanților au crescut din nou semnificativ în ultima lună. Franz Leikermoser a spus că acest lucru s-a întâmplat din cauza mai multor factori, precum reducerea producției de către țările „OPEC plus”, dar și evenimentele din războiul din Ucraina.
„Așteptarea este că nu vor mai fi creșteri de tarife. Acest lucru ar trebui să stimuleze cererea în SUA. De asemenea, China sare acum din nou în plină viteză economică. Iar în Marea Neagră, evenimentele din războiul din Ucraina se revarsă”, a explicat acesta.
Toți acești factori contribuie la creșterea prețurilor. Taxa pe CO2 și modificarea ordonanței privind carburanții ar urma să ducă, de asemenea, la o scumpire masivă a carburanților începând din 2024.
Prețul petrolului a scăzut luni
Preţurile petrolului au înregistrat o scădere luni, întrerupând seria de creşteri din ultimele şapte săptămâni. Explicația acestei scăderi este legată de îngrijorările privind încetinirea redresării economiei chineze şi a aprecierii dolarului.
Cotaţia petrolului U.S. West Texas Intermediate a scăzut din nou cu peste 1 dolari pe baril, până la nivelul minim al zilei, înainte de a reveni la 82,42 dolari pe baril, în scădere cu 76 de cenţi. Contractele futures pentru ţiţeiul Brent au scăzut cu 67 de cenţi, la 86,12 dolari pe baril.
„Participanţii de pe piaţă analizează factori economici contrari, cântărind un echilibru strâns dintre cerere şi ofertă şi semnele de slăbire a cererii din China”, a declarat Phil Flynn, analist la Price Futures Group.
La rândul ei, Vandana Hari, fondatoarea furnizorului de analize a pieţei petrolului Vanda Insights, a explicat că ar putea fi o corecţie pentru pieţele de ţiţei.
”Petrolul se află în teritoriu supracumpărat de ceva timp, sfidând aşteptările unei corecţii”, a spus Hari, conform Reuters.
Potrivit fondatoarei furnizorului de analize a pieţei petrolului Vanda Insights, accentul a fost pus pe optimismul economic al SUA, cu excluderea factorilor negativi din zona euro şi China.