Creșterea de 9,2% a fost mai mică decât de anticipa. Analiștii se așteptau ca datele armonizate să înregistreze o creștere anuală de 10,0% și o majorare de 1,2% față de luna precedentă.

Comparativ cu decembrie, prețurile au crescut cu 0,5%, potrivit datelor publicate de biroul de statistică din Germania, scrie reuters.com

Prețurile de consum din Germania au crescut cu 8,7% pe an în ianuarie

Potrivit standardelor nearmonizate, prețurile de consum din Germania au crescut cu 8,7% pe an în ianuarie și cu 1,0% în luna ianuarie.

„Tendința de scădere a inflației vizibilă în vechile cifre ar trebui să continue în lunile următoare, în condițiile în care creșterea prețurilor la energie este posibil să se atenueze în continuare”, a declarat Joerg Kraemer, economist șef la Commerzbank.

Joerg Kraemer a spus că inflația va rămâne probabil ridicată în acest an

Chiar și așa, acesta a avertizat că este prea devreme pentru a da un semnal pe frontul inflației. Kraemer a declarat că inflația, excluzând energia și alimentele, va rămâne probabil ridicată în acest an, în principal din cauza creșterii costurilor salariale.

Rezultatele finale pentru luna ianuarie și toate rezultatele recalculate începând cu ianuarie 2020 folosind noul an de bază 2020 vor fi publicate de biroul de statistică pe 22 februarie.

Rata inflației în Germania a atins un nivel record în 2022

Inflaţia în Germania a crescut anul trecut la cel mai ridicat nivel de la reunificarea ţării, în 1990, preţurile de consum înregistrând în medie o creştere de 7,9% în 2022, faţă de 2021, arată datele publicate marţi de Oficiul federal de statistica (Destatis).

Comparativ, în 2021 preţurile de consum au înregistrat în medie o creştere de 3,1%.

Luni de zile, energia şi alimentele au fost principalele cauze ale creşterii preţurilor. Invadarea Ucrainei de către Rusia şi perturbările din lanţurile de aprovizionare au exacerbat situaţia economică deja tensionată în urma efectelor globale ale pandemiei.

Consumatorii din Germania au trebuit să plătească în decembrie cu 24,4% mai mult pentru energiei, faţă de perioada similară din 2021, în timp ce preţul alimentelor a urcat cu 20,7%.

Deşi rata inflaţiei a înregistrat un nivel record ridicat în 2022, a încetinit în decembrie, preţurile de consum fiind cu 8,6% mai ridicate faţă de perioada similară din 2021, dar mai reduse faţă de nivelul de 10% din noiembrie şi de 10,4% din octombrie, conform Destatis.

Preşedintele Băncii Centrale a Germaniei (Bundesbank) a estimat recent că în 2023, rata anuală a inflaţiei se va atenua la 7%, înainte de a scădea semnificativ începând din 2024.