Scăderea anuală a preţurilor a accelerat, din nou, în noiembrie, după o uşoară temperare în octombrie, la 0,7% faţă de noiembrie 2015, după ce, în octombrie, inflaţia s-a situat la minus 0,4%, potrivit datelor publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
„Preţurile de consum, măsurate prin indicele preţurilor de consum (IPC), au fost mai mici cu 0,7% în luna noiembrie 2016 comparativ cu luna noiembrie 2015. Determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC), rata anuală a preţurilor de consum a fost de -0,2%", se menţionează în comunicat.
Ponderea mărfurilor şi serviciilor care au înregistrat o scădere a preţurilor, comparativ cu noiembrie 2015, este de 42,4%, cele care au avut creşteri cuprinse în intervalul 0 – 2,5% deţin o pondere de 53,3%, în timp ce mărfurile şi serviciile ale căror preţuri au crescut cu mai mult de 2,5% deţin o pondere de 4,3%.
"Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (decembrie 2015 – noiembrie 2016) faţă de precedentele 12 luni (decembrie 2014 – noiembrie 2015), calculată pe baza IPC, este de -1,6%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este de -1,1%", se mai menţionează în comunicatul citat.
În schimb, preţurile de consum au crescut nesemnificativ, în noiembrie faţă de luna anterioară, cu 0,07%.
Banca Naţională României (BNR) şi-a menţinut, în cel mai recent Raport asupra inflaţiei, prezentat în noiembrie, estimarea de inflaţie pentru acest an la minus 0,4%, însă a revizuit în creştere prognoza pentru anul viitor, la 2,1%, de la 2%, cât estima în august. Agerpres