Prețurile facturilor la căldură și curent au scăzut în aprilie 2024
Prețurile facturilor la căldură și curent au scăzut în aprilie 2024. În cadrul unei analize efectuate de către ministrul Energiei, Sebastian Burduja, s-a evaluat impactul măsurilor implementate în data de 28 martie 2024.
În comparație cu tariful maxim stipulat, costurile facturate pentru gaze naturale sunt reduse cu până la 25%. De exemplu, prețul practicat de principalul furnizor de gaze naturale pentru consumatorii casnici se situează la 0,23381 lei/kWh (față de limita maximă plafonată de 0,310 lei/kWh).
În cazul energiei electrice, pentru clienții casnici cu un consum lunar de peste 300 kWh, reducerile aplicate de furnizori ating un nivel de până la 15% față de tariful maxim de 1,3 lei/kWh.
„Am promis facturi mai mici la electricitate și gaze naturale. Vă reamintesc că pe 28 martie am declarat public, după ședința de Guvern, că românii vor primi facturi mai mici la energie. Am susținut ferm și bine fundamentat pe baza analizelor pe care le-am făcut și pe care le-am promovat prin actualizarea mecanismului de compensare-plafonare (OUG 27/2022).
Ceea ce pentru mine a fost certitudine încă de la momentul promovării în Guvern a noului mecanism, se confirmă astăzi prin facturi. Am susținut întotdeauna: statul trebuie să intervină acolo unde este necesar, când este necesar și cum este necesar.
Nu este nevoie să dăm peste cap un întreg sistem, ci să calculăm, să analizăm și să aplicăm cu cap. Protejăm facturile românilor în continuare.”, a declarat el, potrivit unui comunicat de presă emis de Ministerul Energiei.
Prețurile la gaze naturale au scăzut cu 20% în aprilie 2024
În aprilie 2024,prețurile la gaze naturale au înregistrat o scădere de 20%. Tariful final a coborât la 0,23 lei/kWh, cu 20% mai mic decât în martie 2024. Această reducere vine în contextul în care prețul maxim plafonat, stabilit de decizia executivului, rămâne la 0,31 lei/kWh.
Guvernul României a impus plafonarea prețurilor la gaze naturale și energie electrică pentru a proteja consumatorii vulnerabili. Calculul prețurilor plafonate a luat în considerare o aproximare a nivelului de consum pe gospodărie în raport cu venitul membrilor familiei.
Pe 28 martie 2024, Executivul a anunțat o nouă prelungire a ordonanței privind plafonarea prețurilor, valabilă până la 31 martie 2025. Această măsură vine cu noi ajustări menite să ajute consumatorii. Are ca scop principal reducerea semnificativă a prețurilor la gaze în următorul an.
Până pe 1 aprilie 2024, producătorii români de gaze erau obligați să furnizeze resursele destinate consumului populației la un preț de 150 de lei/MWh. Marja fixă a furnizorului era de 12 lei/MWh. Prețul de 150 de lei/MWh a fost redus la 120 de lei/MWh. Componenta de furnizare a crescut de la 12 la 15 lei/MWh. Aceste schimbări legislative au început deja să se reflecte în facturile mai mici ale românilor pentru gaze.