Vineri, 21 octombrie, preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au scăzut. Totul se întâmplă după ce liderii UE au căzut de acord asupra unor măsuri urgente pentru a stopa creşterea preţurilor la energie care afectează economia continentului.
La hub-ul de gaze TTF din Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă pentru Europa, cotaţiile futures au scăzut şi cu 10%, îndreptându-se spre a treia săptămână consecutivă de scădere, transmite Bloomberg.
Liderii statelor europene au cerut Comisiei Europene să propună „un coridor dinamic de preţ temporar” şi de asemenea au anunţat că vor analiza un cadru de referinţă pentru a plafona preţul gazelor naturale utilizate în producţia de electricitate.
De asemenea, liderii UE vor să adopte paşi pentru a evita creşterile extreme de preţuri şi să utilizeze puterea oferită de achiziţiile comune de gaze la nivelul UE în negocierile cu vânzătorii.
„Am trimis un mesaj clar către piaţă. Sunt încrezător că va exista un efect foarte curând”, a declarat preşedintele Consiliului European, Charles Michel.
Vineri dimineața, la Amsterdam, cotaţiile futures la gaze cu livrare în luna următoare erau în scădere cu 7,7%, până la 117,35 euro, pentru un Megawatt-oră, fiind cu 18% sub nivelul la care erau la începutul săptămânii.
Summitul UE vine cu vești bune
Rezultatul summitului UE aduce o veste bună pentru pieţe, în condiţiile în care preţul gazelor este în continuare de trei ori mai mare decât media multianuală pentru acest moment al anului.
Aceste preţuri au scăzut cu peste 60% comparativ cu vârful atins în luna august, pe măsură ce Europa se pregăteşte să intre în sezonul de iarnă cu depozitele de gaze aproape pline şi cu livrări solide de gaze lichefiate.
Însă chiar dacă, la finalul unor negocieri dure, blocul a dorit să prezinte un front unit, mai rămân numeroase puncte de rezolvat, iar negocierile din săptămânile următoare se anunţă dificile.
De asemenea, un val de frig sau orice perturbări la adresa livrărilor actuale din SUA sau Norvegia ar putea duce la creşterea preţurilor, subliniază Nikoline Bromander, analist la Rystad Energy.
Cumpărătorii din Asia se pregătesc de iarnă prin majorarea achiziţiilor de gaze lichefiate, de care Europa este puternic dependentă pentru a înlocui gazele naturale ruseşti.