Institutul Național de Statistică (INS) a publicat luni, 29 august, noi informații cu privire la prețurile din construcții, dar și cele din comerțul cu amănuntul. Noile date relevă faptul că aceste prețuri s-ar putea majora până în luna octombrie a acestuia an.
Prețurile în construcții și comerțul cu amănuntul ar putea crește până în octombrie. Date INS
Institutul Național de Statistică (INS) arată că managerii estimează o creștere moderată a activității în comerțul cu amănuntul și o relativă stabilitate a numărului de angajați în industria prelucrătoare, construcții și servicii.
De asemenea, noile date INS arată și o creștere accentuată a prețurilor în construcții și comerțul cu amănuntul.
”Soldul conjunctural indică percepţia managerilor întreprinderilor asupra dinamicii unui fenomen care NU trebuie confundată cu ritmul creşterii sau scăderii oricărui indicator statistic produs de INS. Soldul conjunctural procentual este obţinut ca diferenţă între procentajul managerilor care au ales varianta pozitivă a fenomenului şi procentajul celor care au indicat varianta negativă”, arată datele INS.
Ancheta de conjunctură din luna august a acestui an arată că managerii din industria prelucrătoare estimează că volumul producției va fi relativ în următoarele trei luni, soldul conjunctural fiind mai mare cu trei procente.
De asemena, stabilitate relativă există și în ceea ce privește numărul de salariați, în timp ce soldul conjunctural fiind de zero procente în toată industria prelucrătoare.
Mai mult decât atât, prețurile produselor industriale ar putea crește în următoarele trei luni, soldul conjunctural fiind mai mare cu 35 procente.
Soldul conjunctural în construcții este cu 2% mai mare
INS mai spune că activitatea de construcții va înregistra o relativă stabilitate a volumului producției, în timp ce soldul conjunctural este mai mare cu 2 procente. De asemenea, managerii estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi, în timp ce soldul conjunctural este mai mic cu 2 procent,
În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează creştere accentuată a acestora, cu un sold conjunctural în creștere cu 44%.
Creștere moderată a activității economice în domeniul comerțului cu amănuntul
Institutul Național de Statistică (INS) arat că în sectorul comerţ cu amănuntul managerii au estimat pentru următoarele trei luni tendinţă de creştere moderată a activităţii economice, cu un sold conjunctural mai mare cu 12 procente.
De asemenea, volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra creştere moderată, soldul conjunctural fiind în creștere cu 10 procent.
Mai mult decât atât, angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni creştere moderată a numărului de salariaţi, soldul conjunctural fiind cu 14 procente mai mare.
INS arată că managerii societăţilor comerciale estimează creştere accentuată a preţurilor de vânzare cu amănuntul, în timp ce soldul conjunctural este mai mare cu 49 de procente.
Relativă stabilitate în ceea ce privește cererea de servicii
INS arată că cererea de servicii va cunoaşte relativă stabilitate în următoarele trei luni, soldul conjunctural fiind mai mare cu 5 procente. De asemenea, se estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi, soldul conjunctural fiind mai mic cu 1%.
În plus, prețurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de creştere, în timp ce soldul conjunctural este mai mare cu 24%.