De mai bine de un, cotațiile bursiere ale prețurilor la cereale scad abrubt. Campion la scăderi este porumbul care a avut o depreciere de 37%. În schimb, prețul la cacao a crescut cu 17%.
"După ce în iunie- iulie 2012 atât porumbul, cât şi grâul au înregistrat creşteri de preţ abrupte şi semnificative, ulterior, în ultima parte a anului trecut, ambele mărfuri au intrat pe un trend de depreciere, continuat apoi în 2013. Totuşi, în timp ce cotaţia porumbului a scăzut inclusiv luna trecută (până la minimul ultimilor 3 ani), preţul grâului a marcat o creştere în trimestrul al treilea al acestui an (cca 3,6% apreciere la sfârşitul lui septembrie comparativ cu nivelul avut la 1 iulie), iar tendinţa s-a menţinut şi în prima decadă a lunii octombrie. Per ansamblul primelor 9 luni ale anului curent insa, cotaţiile grâului şi porumbului au scăzut consistent pe pieţele internaţionale; astfel, preţul grâului a coborât cu cca 13% la finele lui septembrie comparativ cu nivelul avut la începutul lui 2013, iar cotaţia porumbului a marcat la sfârşitul lunii trecute o scădere de 37% faţă de valoarea sa din ianuarie", a arătat Silviu Pojar, Sales Manager Noble Securities- sucursala România, membru al grupului financiar european Getin Noble Bank Group of Companies & Getin Holding.
Preţul porumbului a scăzut în 2013 pe baza aşteptărilor unei recolte globale în creştere substanţială şi în contextul în care cererea pentru porumbul american (SUA fiind cel mai mare producător de porumb din lume) este în scădere în acest an. În ceea ce priveşte grâul, estimările privind producţia au fost, în general, pozitive, reflectând recolte peste aşteptări în Europa; în ultima perioadă însă, preţul grâului a fost susţinut de temerile că ploile abundente din Rusia şi Ucraina vor afecta viitoarele recolte.
Cotaţia orezului a variat puţin până în prezent pe anul în curs (o scădere de cca 0,6% per ansamblul primelor nouă luni). "Merită precizat însă că, dacă în primele două trimestre din acest an am asistat la uşoare aprecieri ale preţului orezului, în cel de-al treilea trimestru cotaţia orezului a coborât cu cca 3% pe fondul estimării unei producţii mai mari în India, SUA şi alte ţări, care ar compensa scăderea recoltei din China (cauzată de condiţiile meteorologice nefavorabile din acest an) ", a precizat Silviu Pojar.
După 5 trimestre consecutive de scădere, cotaţia zahărului "a schimbat direcţia". Luna trecută, preţul zahărului a crescut cu cca 10%, fapt ce a condus la o apreciere de aproximativ 7% per ansamblul trimestrului al treilea din 2013; totuşi, această evoluţie nu a fost suficientă pentru a compensa scăderile din prima jumătate a anului curent, aşa încât cotaţia zahărului a marcat o scăderea de aproape 8% la sfârşitul lui septembrie faţă de nivelul avut în ianuarie. "Creşterea preţului zahărului de luna trecută se datorează în principal scăderii producţiei globale de zahăr, în contextul în care cererea este în continuă creştere", a arătat Silviu Pojar.
Cafeaua Arabica se îndreaptă, cel mai probabil, în 2013, spre al doilea an consecutiv de scăderi spectaculoase de preţ pe pieţele internaţionale; astfel, după ce în 2012 cotaţia sa s-a prăbuşit cu aproximativ 37%, pe primele 9 luni ale anului curent preţul său a scăzut cu aproape 22%, ca urmare a producţiei globale "generoase".
Preţul soiei a scăzut la finele lui septembrie cu aproape 10% faţă de începutul anului.
Cotaţiile pentru cacao au fost în creştere cu cca 17% la sfârşitul lui septembrie comparativ cu începutul lui 2013, ca urmare a faptului că ploile abundende ameninţă serios producţia din Africa de Vest, cea mai mare regiune din lume cultivatoare a arborelui de cacao.
"Perspectiva de ansamblu a mărfurilor cuprinse în analiză arată pe primele nouă luni ale anului curent o scădere a cotaţiilor porumbului, grâului, orezului, soiei, zahărului şi cafelei Arabica, în timp ce preţul la cacao a crescut. De altfel, indexul privind preţurile alimentelor, elaborat de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), a înregistrat în septembrie cea de-a cincea lună consecutivă de scădere, atingând cel mai redus nivel din ultimii 3 ani, pe fondul scăderii preţurilor internaţionale la cereale", a precizat Silviu Pojar.