Care sunt prețurile la carburanți
Prețurile carburanților de la pompă sunt în schimbare în fiecare zi. În ciuda acestor modificări, joi, 10 octombrie, prețurile la carburanți au rămas nemodificate față de ziua precedentă.
Situația actuală a pieței, potrivit specialiştilor, că litrul de benzină standard continuă să coste între 6,93 şi 7,09 lei, iar un litru de benzină premium are unu preț între 7,55 şi 7,79 lei.
Totodată, trebuie precizat că preţul pentru un litru de motorină standard continuă să se susțină undeva la 7,06-7,15 lei, iar preţul pentru un litru de motorină premium continuă să se mențină undeva la 7,42-7,71 lei.
Prețurile din România comparativ alte membre UE
De asemenea, după ca și în cazul celorlalți carburanți, preţul pentru un litru de GPL se menţine constant undeva în intervalul 3,42-3,46 lei.
Perioada aceasta Romania se afla pe locul al 6-lea in Uniunea Europeana în topul țărilor cu cea mai ieftină benzină, după Bulgaria, Cipru, Lituania, Malta, Polonia.
În privința prețului motorinei, țara noastră este situată pe locul 8 între statele Uniunii Europene în ceea ce privește cel mai mic preț la acest tip de combustibil, după Bulgaria, Cehia, Lituania, Luxemburg, Malta, Polonia, Spania.
Față de celelalte țării membre UE, Romania se clasează pe locul 16 la benzina fara taxe, ca fiind cea mai ieftină, după Austria, Bulgaria, Croatia, Cehia, Finlanda, Germania, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Slovacia, Slovenia, Suedia, în timp ce motorina făra taxe comercializată la noi este pe locul al 12-lea în topul celor mai mici prețuri, după Austria, Bulgaria, Cehia, Franta, Germania, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Slovenia, potrivit Eurostat.
Cauzele fluctuațiilor prețurilor
Fluctuațiile prețurilor carburanților la stațiile de alimentare declanșează rapid nemulțumiri și dezbateri nu doar printre șoferi, ci în întreaga societate, afectând consumatorii, transportatorii și micii întreprinzători. Creșterile de preț se reflectă în costurile de transport și, în consecință, în prețul final al multor produse și servicii.
Adesea, însă, publicul nu înțelege pe deplin motivele din spatele scumpirilor la carburanți. Creșterile sunt influențate în mare parte de evoluțiile pieței internaționale, cum ar fi prețul petrolului brut, care a crescut semnificativ în urma escaladării tensiunilor din Orientul Mijlociu și a conflictului dintre Ucraina și Rusia. Aceste conflicte contribuie la instabilitate pe piețele globale, afectând lanțurile de aprovizionare și generând incertitudini pentru importatori.
În același timp, prețul aurului, considerat un refugiu în perioadele de criză, a crescut, semnalizând preocupările investitorilor privind stabilitatea economică globală. Aceste dinamici afectează costurile de producție și transport ale companiilor petroliere, iar efectele se resimt direct la pompă.