Prețurile la pompă continuă să crească. Cât costă benzina şi motorina în România miercuri, 12 aprilie

carburanți, benzină, motorină

SURSA FOTO: Dreamstime

Prețurile la pompă continuă să crească, motiv pentru care unii oameni au început să vândă carburant la negru. Cât costă astăzi, 12 aprilie 2023, un litru de carburant în marile orașe din România?

Prețurile la pompă continuă să crească

Miercuri, 12 aprilie 2023, Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților în România, a scumpit benzina din nou. De exemplu, stația de alimentare Petrom de pe Șoseaua Virtuții din București afișează, astăzi, un preț de 6,87 lei/litru de benzină standard, în timp ce prețul motorinei standard este 7,09 lei/litrul.

Scumpirile la pompă i-au determinat pe unii oameni să caute alternative mai ieftine. În Iași, de exemplu, oamenii vând motorină la marginea drumului, direct din portbagaj, fără să se gândeacă la sancțiunile pe care le pot primi.

Unele persoane aduc motorină din Republica Moldova și o vând la un preț mai mic decât se găsește în benzinăriile din România. Prețurile pornesc de la 6 lei litrul, dar cei care cumpără cantități mai mari de motorină primesc o reducere.

„Ei vin în fiecare zi. Din ce am mai vorbit, ei alimentează din Moldova și vin pe la Sculeni. De regulă, prețul este cam cu un leu mai mic ca la pompă.

Dar, dacă faci plinul, se cunoaște. Motorina e bună, eu n-am avut niciodată probleme cu mașina până acum. E tot de la pompă până la urmă, o scot cu furtunul direct din rezervor”, a explicat un om, potrivit BZI.

Cât costă, astăzi, un litru de carburant în marile orașe din România?

Potrivit datelor furnizate de peco-online.ro, cel mai mic preț pentru benzină din București este de 6.77 lei/litrul și se găsește la stația Lukoil din Sectorul 1. Cel mai mic preț pentru motorină este 7.07 lei/litrul și se găsește la stația Lukoil din Sectorul 6, iar cel mai mic preț pentru GPL este de 3.87 lei și se găsește la stația Petrom din Sectorul 6.

În Cluj-Napoca, cel mai mic preț pentru benzină este de 6.80 lei/litrul, cel mai mic preț pentru motorină este de 7.10 lei/litru, iar cel mai mic preț pentru GPL este de 3.90 lei/litrul.

În Timișoara, cel mai mic preț pentru benzină este de 6.78 lei/litrul, cel mai mic preț pentru motorină este de 7.10 lei/litrul, iar cel mai mic preț pentru GPL este de 3.91 lei/litrul.

În Iași, cel mai mic preț pentru benzină este de 6.63 lei/litrul, cel mai mic preț pentru motorină este de 7.09 lei/litrul, iar cel mai mic preț pentru GPL este de 3.94 lei/litrul.

În Constanța, cel mai mic preț pentru benzină este de 6.80 lei/litrul, cel mai mic preț pentru motorină este de 7.07 lei/litrul, iar cel mai mic preț pentru GPL este de 3.91 lei/litrul.