Preţurile locuinţelor britanice au scăzut pentru prima dată de la mijlocul lui 2015, conform creditorului ipotecar Nationwide, un nou semn că proprietarii de case sunt mult mai prudenţi deoarece ţara se pregăteşte de ieşirea din Uniunea Europeană (Brexit), transmite Reuters.
Nationwide a precizat că preţurile locuinţelor în Regatul Unit au scăzut în ritm lunar cu 0,3% în martie, comparativ cu un avans de 0,6% în februarie.
În ritm anual, preţurile au urcat cu 3,5%, cel mai slab ritm din august 2015.
Economiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau în martie la o creştere trimestrială de 0,4% şi la un avans anual de 4,1%.
Un sondaj separat realizat de Reuters estimează că majorarea preţurilor locuinţelor britanice va încetini semnificativ anul acesta, la 2,5%, şi va rămâne moderată în 2018 şi în 2019, din cauza temerilor legate de Brexit, care afectează activitatea economică.
Pe ansamblul anului trecut, economia britanică a înregistrat un avans de 1,8%, a anunţat recent Oficiul Naţional de Statistică (ONS), revizuind în jos estimarea precedentă, care indica o expansiune de 2%. În 2015, PIB-ul Regatului Unit a crescut cu 2,2%.
AGERPRES