Preţurile locuinţelor noi, în creştere cu 10% faţă de anul trecut

Ediţia din această toamnă a Târgului Imobiliar Naţional - tIMOn vine cu o creştere de 10% la preţurile locuinţelor noi, faţă de oferta prezentată anul trecut, în principal datorită cererii susţinute, potrivit organizatorilor târgului.

Preţurile locuinţelor noi urmează tendinţa cererii.

Conform unui comunicat al organizatorilor târgului, toate schimbările de pe piaţa imobiliară din acest an au dus la o creştere importantă a cererii, iar acest lucru se reflectă în preţurile locuinţelor noi. 

'Ediţia din această toamnă a târgului imobiliar se suprapune şi cu suplimentarea fondurilor pentru programul guvernamental Prima Casă, ceea ce face ca numărul proiectelor prezentate să fie unul record – 303, cu un total de 18.000 de locuinţe noi disponibile la vânzare, finalizate sau în curs de finalizare. Preţul mediu al locuinţelor prezentate în cadrul evenimentului este de 65.000 de euro, în creştere cu 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Era de aşteptat că preţurile se vor majora pe anumite segmente, în condiţiile în care piaţa imobiliară din România este într-o continuă ascensiune, iar dezvoltatorii încearcă să profite cât mai mult de perioada bună în care ne aflăm', spune Vlad Vlăsceanu, director tIMOn. 

Cererea în creştere pentru apartamentele din zonele centrale, semicentrale sau din zonele consacrate în ultimii ani ca poli de dezvoltare imobiliară  a dus la o uşoară scumpire faţă de primăvară. Unele locuinţe sunt şi cu 10% mai scumpe decât în urmă cu o jumătate de an. Sunt însă şi zone precum Vitan, Decebal-Calea Călăraşi sau Titan unde preţurile locuinţelor noi au stagnat. În schimb, se observă o reducere a preţurilor chiar şi cu 15% pentru unele apartamente aflate în zone preurbane. 

"Aglomeraţia urbană încetineşte practic cererea pentru aceste locuinţe construite in zonele periurbane ale Bucureştiului. Achiziţia unui apartament presupune, în cele mai multe cazuri, angajarea la un credit ipotecar pentru 30 de ani. De aceea, cumpărătorii sunt acum foarte atenţi pe ce dau banii şi vor să aibă acces facil către mijloacele de transport, dar în acelaşi timp să fie aproape şi de şcoli, grădiniţe sau magazine", a precizat Vlăsceanu, director tIMOn. 

La ediţia din această toamnă a târgului imobiliar, dezvoltatorii au venit cu o serie de oferte atractive şi reduceri pe măsură. Locuinţele sunt cu până la 15% mai ieftine pe perioada desfăşurării târgului, iar unele apartamente se vând gata mobilate şi utilate sau cu loc de parcare oferit drept bonus. Cumpărătorii pot, de asemenea, să rezerve o locuinţă nouă cu numai 100 de lei, în condiţiile în care în unele cazuri o astfel de rezervare poate costa şi 4.500 de lei. Această ofertă îi ajută pe cei care vor, de exemplu, să acceseze un credit ipotecar sau Prima Casă, până la momentul semnării precontractului. Cea mai mare reducere ca valoare din cadrul târgului este pentru o vilă de 1.000 de metri pătraţi din Colentina care are un discount de 60.000 de euro. 

Târgul Imobiliar National tIMOn, deschis joi, în pavilionul expoziţional din Piaţa Constituţiei, va continua să prezinte ofertele dezvoltatorilor, pentru toate categoriile de cumpărători, până pe data de 23 octombrie.

AGERPRES