Prețurile de vânzare în cazul măștilor de protecție au ajuns la valori exorbitante în Italia, după ce coronavirusul s-a extins într-un mod alert. Având în vedere situația critică, poliția italiană a lansat o anchetă, a anunțat miercuri Uniunea italiană a consumatorilor.
Astfel, poliţia financiară italiană a confiscat documente şi date informatice de la Amazon şi eBay, în cadrul unei anchete privind vânzările la preţuri foarte mari de măşti medicale şi geluri dezinfectante, în plină epidemie de coronavirus, relatează AFP, citată de agerpres.
„Super ştire! Este o ruşine naţională să speculezi pe pielea italienilor”, a comentat într-un comunicat preşedintele Uniunii naţionale a consumatorilor UNC, Massimiliano Dona.
„Problema nu este numai preţul astronomic al produselor, ci şi vânzarea de măşti neconforme, care nu au avut nicio eficienţă, inclusiv când au fost folosite de persoane infectate cu coronavirus”, a subliniat el.
Se profită de această situație
Având în vedere extinderea epidemiei de coronavirus, italienii au fost nevoiți să se grăbească și să cumpere măşti de protecţie şi geluri dezinfectante, provocând o penurie în farmacii şi în numeroase supermarketuri din nordul ţării. În acelaşi timp, escrocii au încercat să profite de situaţie.
Marţi dimineaţă, un internaut a scos la vânzare un flacon de un litru de soluţie anti-bacteriană cu 300 de euro pe eBay. Acesta nu s-a oprit aici. Pentru un dezinfectant pentru copii, el cerea nu mai puţin de 240 de euro.