Prețurile la petrol au scăzut, înregistrându-se, astfel, cele mai reduse niveluri de închidere din anul 2022. De asemenea, preţurile au scăzut cu mai mult de 1% în ultimele trei sesiuni consecutive, anulând majoritatea câştigurilor pe an.
Preţurile petrolului au scăzut, marţi, 6 decembrie, cu peste 3%, înregistrându-se, astfel, cele mai reduse niveluri de închidere din acest an. În același timp, ţiţeiul Brent a terminat ziua la sub 80 de dolari pe baril pentru a doua oară în 2022, din cauza îngrijorărilor investitorilor provocate de incertitudinile economice, a relatat agenția de presă Reuters.
Preţurile au scăzut cu mai mult de 1% în ultimele trei sesiuni consecutive
Contractele futures pentru ţiţeiul Brent au scăzut cu 3,33 dolari, sau cu 4%, până la 79,35 dolari pe baril. Totodată, contractele futures pentru ţiţeiul WTI au scăzut cu 2,68 dolari sau cu 3,5%, ajungând, astfel, la 74,25 dolari pe baril, acesta fiind cel mai redus nivel din acest an.
De asemenea, preţurile au scăzut cu mai mult de 1% în ultimele trei sesiuni consecutive, anulând majoritatea câştigurilor pe an. În acest sens, un şir de ştiri negative i-au deranjat pe investitori, în pofida războiului în curs purtat de Rusia în Ucraina şi a uneia dintre cele mai grave crize energetice din ultimele decenii.
„Au fost trei zile, cu OPEC+ care a decis duminică să nu reducă şi mai mult producţia, intrarea în vigoare, fără influenţă, a plafonului de preţ şi a sancţiunilor împotriva Rusiei, ieri, şi declinul de astăzi de pe pieţele de acţiuni, speculatorii cu petrol retrăgându-se pe fondul evitării active de risc.”, a afirmat Matt Smith, analist principal de petrol la Kpler.
Carlyle Group ar putea face o ofertă pentru activele de petrol și gaze ale OMV
Carlyle Group intenționează să facă o ofertă în valoare de miliarde de dolari pentru o mare parte din activele petrolului şi gazelor naturale din portofoliul grupului OMV.
Fondul de investiţii Carlyle Group analizează posibilitatea de a face o ofertă, în valoare de mai multe miliarde de dolari, pentru o mare parte din activele petrolului şi gazelor naturale din portofoliul grupului austriac OMV, care este acţionarul majoritar de la OMV Petrom, au afirmat, marţi, 30 noiembrie, mai multe surse apropiate dosarului pentru Bloomberg.
Conform surselor, Carlyle Group este interesat în mod special de operaţiunile pe segmentul upstream (n. red. explorare şi producţie), acolo unde în mare parte operează OMV. Orice acord ar urma să excludă, probabil, proiectele OMV din Austria şi Rusia, dar şi participaţia deţinută la divizia din România, OMV Petrom SA, au mai relatat aceleași surse. Astfel, cotaţiile acţiunilor OMV au crescut cu până la 6,9%, acesta fiind cel mai mare salt înregistrat de titlurile OMV în ultima lună. Marţi, pe 29 noiembrie, valoarea de piaţă a OMV era de aproximativ 16,5 miliarde de euro.