Conform ultimelor informații, contractele futures pentru ţiţeiul Brent au scăzut cu 1,98 dolari, sau cu 2,4%, la 80,19 dolari pe baril, după ce au crescut în timpul tranzacţiilor la un maxim al sesiunii de 84,20 dolari pe baril.
Contractele futures pentru ţiţeiul U.S. West Texas Intermediate (WTI) au scăzut cu 1,97 dolari, sau cu 2,6%, la 73,91 dolari pe baril, crescând anterior la 78,00 dolari pe baril.
Preţul petrolului Brent a înregistrat o scădere de 7,4% în această săptămână, în timp ce WTI a coborât cu 7,1%.
Scăderea vine după ce creşterea numărului locurilor de muncă din SUA a accelerat brusc în ianuarie, pe fondul unei pieţe a muncii rezistente, dar o moderare suplimentară a câştigurilor salariale ar trebui să ofere Rezervei Federale un oarecare confort în lupta împotriva inflaţiei.
”Piaţa nu poate decide dacă ar trebui să fie îngrijorată de o recesiune sau mai îngrijorată că Rezerva Federală este agresivă cu ratele dobânzilor”, a spus Phil Flynn, analist la Price Futures Group.
Acţiunile au scăzut la nivel global
Vineri, după datele peste aşteptări de pe piaţa americană a muncii care ar putea duce la dobânzi mai mari în SUA, acțiunile au scăzut la nivel global cu peste 1%, în timp ce randamentele Trezoreriei americane şi dolarul au crescut vineri, după ce un raport şocant de puternic referitor la piaţa muncii din SUA a reînnoit îngrijorările că politica Rezervei Federale referitoare la dobânzi ar putea rămâne agresivă, pentru a tempera inflaţia, transmite Reuters.
Acţiunile au crescut în acest an, pe baza aşteptărilor că Fed ar putea fi forţată să întrerupă sau chiar să inverseze creşterea ratelor dobânzilor, din a doua jumătate a anului, pieţele devenind din ce în ce mai încrezătoare după comentariile de miercuri ale preşedintelui Fed, Powell, care au recunoscut că procesul ”dezinflaţionist” ar putea să fi început.
Aşteptările de acest fel au crescut după anunţurile de politică monetară ale Băncii Centrale Europene (BCE) şi ale Băncii Angliei (BoE) de joi.
„Acest lucru face munca Fed mai dificilă. Dependenţa lor de datele care urmează să vină a crescut, fără îndoială”, a declarat Russell Price, economist şef la Ameriprise Financial din Troy, Michigan.
Acţiunile din SUA au deschis vineri în scădere, după raportul privind piaţa muncii, o presiune suplimentară de scădere fiind furnizată de un declin de 2,83% al acţiunilor Alphabet, compania mamă a Google, şi de o scădere de 7,70% a acţiunilor Amazon, după rezultatele lor trimestriale.
Cu toate acestea, Apple a contribuit la prevenirea scăderilor ulterioare, deoarece acţiunile au şters pierderile din tranzacţiileî premergătoare deschiderii bursei, pentru a fi tranzacţionate în creştere cu 2,74%, în urma câştigurilor sale trimestriale.
Indicele Dow Jones Industrial Average a scăzut cu 167,55 puncte, sau cu 0,49%; S&P 500 a pierdut 1,07%, iar Nasdaq Composite a scăzut cu 1,45%.
Chiar şi cu scăderile de vineri, atât S&P 500, cât şi Nasdaq au consemnat câştiguri săptămânale. Nasdaq a înregistrat a cincea săptămână consecutivă de câştiguri, cea mai lungă din octombrie-noiembrie 2021.
Acţiunile europene au închis cu o creştere modestă, ştergând scăderile anterioare ca urmare a optimismului privind economie regiunii.
Indicele paneuropean STOXX 600 a crescut cu 0,34%, dar indicele MSCI al acţiunilor din întreaga lume, a scăzut cu 1,08%.
Indicele STOXX a încheiat săptămâna cu un câştig de 1,23%, la cel mai ridicat nivel de închidere din 21 aprilie.
Randamentele Trezoreriei americane au crescut după raportul privind numărul locurilor de muncă, randamentul obligaţiunilor pe 10 ani crescând cu 0,13 puncte procentuale, până la 3,530%, de la 3,398% joi târziu, cel mai mare salt de o zi din 19 octombrie.
Indicele dolarului s-a consolidat în urma datelor, revenindu-şi de la cel mai redus nivel din ultimele nouă luni atins joi, atingând 109,92, cel mai ridicat nivel atins din 12 ianuarie, după o creştere cu 1,071%, în timp ce euro a scăzut cu 0,93%, până la 1,0808 dolari pe unitate.
Yenul japonez a scăzut cu 1,88% la 131,11 unităţi pentru un dolar, în timp ce lira sterlină s-a tranzacţionat ultima dată la 1,2058 dolari pe unitate, în scădere cu 1,35%.