Preţurile petrolului au înregistrat noi creșteri în ziua de miercuri, 27 iunie. Potrivit informațiilor publicate de Reuters, contractele futures pentru petrolul West Texas Intermediate (WTI) din SUA au urcat cu 7 cenţi.

Preţurile petrolului au înregistrat noi creșteri

Contractele futures pentru petrolul West Texas Intermediate (WTI) au ajuns la valoarea de 80,90 dolari pe baril.

Contractele futures pentru ţiţeiul Brent au scăzut cu 0,3%. Acestea au ajuns la valoarea de 85,23 dolari pe baril.

Sursa menționată amintește că tensiunile transfrontaliere dintre Israel şi Hezbollah din Liban au escaladat în ultimele săptămâni.

Aceste tensiuni au stârnit temerile legate de un război total Israel-Hezbollah care ar putea atrage şi alte puteri regionale, inclusiv principalul producător de petrol Iran.

Administraţia pentru informaţii în energie din SUA (EIA) a raportat o creştere de 3,6 milioane de barili a stocurilor de ţiţei ale ţării în săptămâna încheiată pe 21 iunie.

Anunțul a luat prin surprindere analiştii care se aşteptau ca stocurile să scadă, potrivit unui sondaj.

Stocurile au crescut în SUA spre deosebire de scăderile din alte părţi

Analistul UBS Giovanni Staunovo a subliniat că stocurile au crescut în SUA spre deosebire de scăderile din alte părţi.

El spune că piaţa petrolului este „o poveste cu poveşti diferite”. Analistul a observat scăderi de stocuri de petrol în Japonia şi Europa săptămâna trecută.

„Aş numi piaţa petrolului o poveste cu poveşti diferite. Am văzut scăderile de stocuri de petrol în Japonia şi Europa săptămâna trecută. Aşa că se pare că piaţa se îngustează, doar că nu încă în SUA”, a explicat Staunovo, potrivit sursei menționate.

UBS se aşteaptă ca preţul petrolului să crească în săptămânile următoare.

petrol, pret petrol, crestere pret
SURSA FOTO: Dreamstime

Traderii de petrol s-au îngrijorat de consumul slab de benzină din SUA

Traderii de petrol s-au îngrijorat de consumul slab de benzină din SUA în timpul sezonului de vară, de vârf, al ţării.

Consumul de benzină din SUA reprezintă aproximativ 10% din totalul consumului mondial de petrol.

Cererea de benzină din ţară a scăzut săptămâna trecută cu 3,6% faţă de un an în urmă, la aproximativ 8,9 milioane de barili pe zi.

Totodată, stocurile de combustibil au crescut în mod neaşteptat, chiar dacă rafinăriile au redus producţia.

Andy Lipow, de la Lipow Oil Associates din Houston, subliniază că aceste statistici îi vor dezamăgi pe investitorii în benzină.

„Aceste statistici îi vor dezamăgi cu siguranţă pe investitorii în benzină”, a explicat Andy Lipow.