Prețurile petrolului, scădere cu aproape 5%

petrol

SURSA FOTO: Dreamstime

Cotațiile petrolului au înregistrat miercuri o scădere de aproape 5%, pe fondul creșterii numărului de cazuri de Covid-19 în China, dar și din cauza altor factori.

Potrivit Reuters, petrolul și-a continuat declinul puternic din sesiunea anterioară și a scăzut cu aproape 5%. Principalul motiv îl constituie preocupările legate de cerere, având în vedere situația în care se află economia globală, dar și de creșterea numărului de cazuri de Covid-19 în China.

Cotațiile petrolului au scăzut cu aproape 5%

Prețul petrolului Brent a scăzut cu 3,75 dolari până la 78,35 dolari pe baril, mai exact cu 4,6%, în timp ce prețul țițeiului american a scăzut cu 3,57 dolari până la 73,36 dolari, adică tot cu 4,6%. Ambele valori au scăzut, de asemenea, cu peste 4% marți, petrolul Brent înregistrând cel mai mare declin zilnic dintr-o perioadă de peste trei luni. West Texas Intermediate a scăzut cu până la 3,5%, ajungând la 75 de dolari pe baril.

”Complexul energetic continuă scăderea bruscă de ieri la începerea acestui an, într-o notă extrem de slabă”, a declarat Jim Ritterbusch de la Ritterbusch and Associates.

Acesta a adăugat și că unul dintre principalele motive pentru scăderea cotațiilor petrolului este creșterea numărului de cazuri de Covid-19 în China.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, datele din China au arătat că, în ciuda faptului că nu s-a găsit nicio variantă nouă, ţara a subreprezentat câţi oameni au murit în recentul său focar cu răspândire rapidă. Economia globală a fost afectată, de asemenea, și de majorările de dobânzi ale băncilor centrale.

SUA, afectate de îngheț

Un alt motiv pentru care prețurile petrolului au scăzut în această perioadă a fost că rafinăriile din SUA au procesat mai puțin țiței în perioada înghețului de dinainte de sărbătorile de iarnă.

„Am asistat la aceste mari înghețuri în SUA și asta a însemnat că balanța țițeiului a slăbit de fapt”, a declarat Amrita Sen, analist-șef pentru petrol la Energy Aspects Ltd., într-un interviu acordat Bloomberg TV.

„Cred că mai sunt câteva săptămâni de slăbiciune”, a adăugat aceasta.

Amrita Sen a menționat și faptul că ridicarea restricțiilor de Covid-19 în China a dus la creșterea numărului de infectări și că acesta ar putea crește și mai mult în condițiile în care se apropie Noul An chinezesc, cu impact direct asupra activității economice. Paradoxal însă, pe termen lung, această situație ar putea duce la creșterea cererii de petrol în China.

„Oamenii subestimează redeschiderea Chinei și efectul de multiplicare asupra cererii. Vești proaste pentru inflație, dar este cu siguranță ceva de urmărit”, a spus Amrita Sen.