Diferenţa între cele mai accesibile clădiri de birouri din Capitală şi cele mai noi şi bine poziţionate imobile este mai mult decât de la simplu la dublu, conform unei analize realizată de o companie de consultanţă imobiliară.
Preţurile spaţiilor de birouri variază, în Capitală, între 9,3 euro/mp/lună şi 20,9 euro/mp/lună. Zonele premium sunt considerate cele din perimetrul Charles de Gaulle, Aviatorilor, Victoriei. ”Estimăm că în perioada următoare se vor înregistra uşoare fluctuaţii ale nivelului chiriei nu atât în funcţie de poziţionarea geografică a unui imobil, cât mai ales de suprafeţele disponibile la închiriere-pre-închiriere în cadrul acelui imobil şi în imobilele concurente în zonă. Un grad mare de neocupare sau un proiect aflat în faza construcţiei vor avea, cel mai probabil, termeni comerciali deosebit de competitivi”, spune Alexandru Petrescu, managing partner al ESOP Consulting / CORFAC International, citat de Agerpres.
O firmă care intenţionează să închirieze un spaţiu de birouri în Bucureşti, cu o suprafaţă de 1.000 mp, găseşte în piaţă variante la care costurile lunare cu tot cu chiria cerută de proprietar, întreţinerea clădirii şi cheltuielile cu utilităţi, sunt între 10.500 euro şi 23.500 euro (între 10,5 si 23,5 euro/mp), în funcţie de calitatea clădirii alese şi zona în care se află.
În urma unui proces de negociere, cu o marjă medie de 15% reducere la nivelul chiriei, chiriaşul va putea închiria spaţiul de 1.000 mp, în funcţie de zonă şi de calitatea lui, la o sumă cuprinsă între 9.300 şi 20.900 euro/lună, conform analizei ESOP. Marje şi mai mari de negociere se obţin pentru spaţii de birouri de clasa B din zone periferice sau clasa C şi la clădirile de birouri de clasa A cu suprafeţe foarte mari aflate în construcţie, în zone unde concurenţa este în creştere.
În Bucureşti, birourile disponibile la închiriere la începutul acestui an în centre de afaceri se ridicau la aproximativ 654.000 mp. Cea mai mare parte din stocul de spaţii de birouri (56%) se află concentrat pe segmente de chirie lunară sub 11 euro/mp, în timp ce doar 23% revine spaţiilor cu buget între 11,1 şi 14 euro/mp şi 20% spaţiilor cu buget peste 14,1 euro/mp.
”O posibilă cauză a creşterii cu 11% a ponderii spaţiilor sub 11 euro/mp/lună în 2016 faţă de anul precedent poate fi reprezentată de relativa scădere a interesului pentru acest tip de spaţiu, scădere înregistrată progresiv încă din 2015, în favoarea birourilor cu chirii medii, 11,1-14 euro/mp”, apreciază Alexandru Petrescu, citat de Agerpres. Costurile cu întreţinerea variază între 1,5 şi 4 euro/mp/lună, iar costurile cu utilităţile, care se adaugă la chiria lunară şi la întreţinere, variază între 0,5 euro/mp/lună şi 1,2% euro/mp/lună. Pentru un spaţiu de birouri, aflat într-o clădire de birouri dintr-un turn de ultimă generaţie de clasă A din zona Barbu Văcărescu bugetul este de 20,2-24,2 euro/mp/lună, din care chiria datorată proprietarului este de 16-19 euro/mp, costurile de întreţinere de 3,5-4 euro/mp, la care se mai adaugă între 0,5 şi 1,2% cheltuieli cu utilităţile. În schimb, un spaţiu de birouri în zona Domenii, considerat de clasă B, va fi oferit în piaţă cu o chirie între 11,5-14,5 euro/mp/lună, la care se adaugă cheltuieli de întreţinere de aproximativ 2,5 euro/mp şi utilităţi aproximativ 0,6-1 euro/mp.