Parlamentul European ar putea astfel avea mai mult timp pentru a examina textul (lung) înainte de a-l ratifica formal, conform lalibre.be

„Conferinţa preşedinţilor a decis să examineze, împreună cu Preşedinţia Consiliului şi Comisia, o propunere de scurtă prelungire a perioadei de aplicare provizorie, care ar permite o ratificare parlamentară la sesiunea plenară din martie”, a comunicat Parlamentul European la jumătatea zilei.

Prevenirea haosului şi atenuarea perturbărilor pentru cetăţeni şi companii

Proiectul de acord prevede actualmente o aplicare provizorie de la 1 ianuarie până pe 28 februarie. Dar cele două părţi pot decide, împreună, s-o prelungească.

Textul are nevoie de aprobarea celor 27 pentru a intra provizoriu în vigoare de la finalul perioadei de tranziţie (1 ianuarie). Această aprobare a fost dată în unanimitate luni de ambasadorii statelor membre pe lângă UE şi va fi formalizată în scris în următoarele ore, înaintea publicării în Jurnalul oficial. Dar ratificarea trebuie să treacă prin Parlament.

Iniţial, obiectivul era ca aceasta să aibă loc înainte de sfârşitul anului, dar negocierile, dificile, s-au prelungit. Nu s-a găsit un teren de înţelegere decât târziu, pe 24 decembrie, prea târziu pentru ca Parlamentul să examineze şi să voteze textul înainte de anul nou. Ratificarea se va face deci a posteriori, după o intrare în vigoare care este „provizorie”.

Preşedinţii grupurilor politice din Parlament şi preşedintele Parlamentului, David Sassoli, au discutat luni cu preşedinta Comisiei, Ursula von der Leyen, şi cu negociatorul european, Michel Barnier. Ei acceptă o aplicare provizorie „pentru a preveni haosul şi a atenua perturbările pentru cetăţeni şi companii”, precizează ei luni, amintind totodată că nu apreciază ca parlamentul să fie forţat să se pronunţe a posteriori.

Nu se pune problema să se facă din asta „un precedent”, subliniază Parlamentul. Diferite comisii parlamentare vor începe examinarea textului şi grupurile politice vor pregăti un proiect de rezoluţie care va însoţi viitorul vot de aprobare a acordului.

Următoarele şedinţe în plen sunt programate din 18 până pe 21 ianuarie şi din 8 până în 11 martie.

Sursă foto: Inquam Photos / Melinda Nagy