Previziunea teribilă a lui Bill Gates: Ce se va întâmpla după sfârșitul pandemiei

Bill Gates

Bill Gates face o profeție teribilă despre sfârșitul pandemiei de COVID. El și-a prezentat un punct de vedere într-un articol publicat pe blogul său. Miliardarul a explicat care va fi rolul jucat de tehnologie în combaterea pandemiilor viitoare.

Bill Gates susține, într-un articol publicat pe blogul său, că tehnologia va dobândi o relevanţă enormă în combaterea pandemiilor viitoare. Miliardarul este de părere că ceea ce petrece în aceste momente va aduce schimbări pozitive în lume.

În materialul de pe blog, Bill Gates îl aduce în discuție pe David Moinina Sengeh, pe care l-a cunoscut pe când africanul studia ingineria biomecanică. În acest sens, evidenţiază modul în care Guvernul din Sierra Leone a reuşit să activeze un protocol de sănătate rezistent care a servit la strunirea coronavirusului, în ciuda neajunsurilor şi a dificultăţilor economice.

„David crede că experienţa Sierra Leonei în timpul epidemiei de Ebola din 2014 i-a pregătit mai bine pentru COVID-19. Oamenii din Sierra Leone au înţeles imediat cât de important era să ai virusul sub control. Populaţia a luat în serios restricţiile de carantină de la început. Drept urmare, ţara a menţinut numărul de cazuri relativ scăzut în timpul pandemiei”, notează Bill Gates.

Sistem de colectare a datelor pentru a monitoriza cazurile COVID

Acesta a evidențiat capacitatea acestei ţări de a aplica instrumente tehnologice în lupta împotriva pandemiei.

„Bazându-se pe activitatea lui David, Sierra Leone utilizează un sistem robust de colectare a datelor pentru a monitoriza cazurile COVID”, notează el.

În primul rând, persoanele bolnave pot trimite mesaje text unui sistem automat pentru verificarea simptomelor. În plus, există o aplicaţie care garantează furnizarea de resurse pentru persoanele care trebuie să fie în carantină. „La rândul lor, guvernele locale pot folosi datele colectate de aceste aplicaţii pentru a lua decizii în cunoştinţă de cauză când trebuie să închidă activităţile şi când să le redeschidă”, punctat Bill Gates.

Speranțele lui Bill Gates

El a arătat că posibilitatea celor din Sierra Leonei de a pune în aplicare lecţiile învăţate din ultima sa epidemie îi dă speranţă. El a subliniat că, în ciuda impactului puternic pe care ţara l-a suferit ca urmare a Ebola, respectiva ţară a apărut mai puternică şi mai bine pregătită pentru viitoarele crize. „La fel se va întâmpla şi în lume după COVID-19”, prezice el.În opinia lui Bill Gates, tehnologia va dobândi o relevanţă enormă pentru a combate pandemiile viitoare.

„COVID ne-a arătat că trebuie să folosim tehnologii care ne permit să avem un impact. Aceasta este o oportunitate de a reporni, reinventa şi regândi”, a punctat miliardarul